CE-ȚI MAI LIPSEȘTE

1
279

Dacă în aceste zile ne-ar întreba cineva ”ce-ți mai lipsește?” cu siguranță că am avea multe lucruri de spus; nu-i așa?. Ne-am uita prin casă, prin cămară, prin frigider și în urma unui inventar rapid, am putea să menționăm multe lucruri pe care nu le mai avem. Această listă cu lucrurile care ne lipsesc, ar putea să crească mult mai mult, dacă vom continua să ne uităm prin grădină, prin portofel, sau prin curtea vecinului!

Dacă aceasta este o realitate privind lucrurile materiale, ce putem spune însă de cele spirituale? Nu-i așa, că dacă am face și un inventar spiritual, am descoperi că multora dintre noi le lipsește: puritatea, dragostea, credința, răbdarea, generozitatea, credincioșia, și această listă ar putea să continue. De fapt, atunci când apostolul Pavel vorbește despre cei robiți de păcat, spune că:

” voi, care altădată eraţi Neamuri din naştere, numiţi netăiaţi împrejur de către aceia care se cheamă tăiaţi împrejur, şi care sunt tăiaţi împrejur în trup de mâna omului: aduceţi-vă aminte că în vremea aceea eraţi fără Hristos, fără drept de cetăţenie în Israel, străini de legămintele făgăduinţei, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume.” Ef.2:11-12

Potrivit acestor declarații, putem spune că cei ce sunt în păcat, trăiesc pe minus, fiindcă sunt: fără Hristos, fără drept de cetățenie în Israel, fără cunoaștere, fără nădejde, și fără Dumnezeu în lume! Iar din punct de vedere spiritual, viața acestora înseamnă: minus, minus, minus, minus!

Spre deosebire de aceștia, atunci când un tânăr a venit la Domnul Isus, și a întrebat ce ar trebui să facă pentru a moșteni viața veșnică, răspunsul pe care acesta l-a primit a fost că:” îți mai lipsește un lucru!” Marcu 10:17-31.

Luând în considerare această afirmație am putea spune că acest tânăr a reușit o adevărată performanță, fiindcă pe lista cu lucrurile de care mai avea nevoie, era trecut numai un singur lucru.

Păstrând în atenție această întâmplare, cred că este important să știm:

  1. Identitatea persoanei căreia i-a lipsit un singur lucru

Este interesant faptul că acestei persoane nu i se dă numele. Despre cel ce a venit la Domnul Isus, este menționat doar faptul că era un om! Fiindcă nu-i este menționat numele, se poate ca în dreptul celui despre care Domnul Isus a spus că îi mai lipsește un singur lucru, să fie trecut numele meu, sau numele tău.

Chiar dacă nu-i este descoperit numele, despre cel ce a venit la Domnul Isus, Sfânta Scriptură prezintă mai multe detalii, precum că: era un fruntaș în mijlocul societății, era bogat, fiindcă avea multe avuții, și era un om respectuos, fiindcă a îngenunchiat în fața Domnului Isus, și a vorbit Domnului cu politețe, spunându-I:” Bunule Învățător!”

Apoi, era un om moral, fiindcă a împlinit toate poruncile, un om în floarea vieții, fiindcă a afirmat că a păzit toate poruncile din tinerețea lui, și un om care era preocupat de veșnicie, fiindcă a întrebat: Ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?

Mai mult însă decât toate acestea, acest tânăr a fost iubit de Domnul Isus, care S-a uitat la el și nu l-a contrazis în afirmațiile pe care le-a făcut, și nici cu privire la năzuința pe care o avea privind veșnicia.

Urmărind caracteristicile menționate de Sfânta Scriptură, despre această persoană, putem să ne întrebăm:” oare mai sunt astăzi oameni asemenea acelui ce a venit atunci la Domnul Isus?” Dar, în același timp mai putem auzi și o altă întrebare:” Dacă acestui om politicos, moral, religios și interesat de veșnicie, Domnul Isus i-a spus că îi mai lipsește un lucru, oare ce ar trebui să ni se spună nouă?

  1. Identificarea lucrului care lipsește

Este interesant faptul că Domnul Isus nu i-a spus în mod direct acestui tânăr care este lucrul ce-i lipsește, ci, la supus unui test. El a procedat în acest fel, ca tânărul să conștientizeze el însuși problema pe care o avea, și să descopere în mod personal ceea ce-i lipsea. De aceea i-a cerut:

” du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ţi crucea şi urmează-Mă.” Marcu 10:21

Domnul Isus a cerut acestui tânăr să-și împartă bogăția cu cei săraci, nu pentru că ar fi avut ceva împotriva bogăției, sau a celor bogați, ci, pentru că acest tânăr să înțeleagă că deși își dorea să moștenească viața veșnică, inima lui încă mai era legată de pământ.

Nu cumva ai fost și tu supus testelor rânduite de Dumnezeu? Poate că Dumnezeu a îngăduit : boala, încercarea, lipsurile, sau la cealaltă extremă, bogăția, progresul și biruința, ca un test pentru ca să descoperi unde îți este inima, și să -ți dai seama dacă trăiești prin credință, sau prin vedere.

Tânărul care a venit la Domnul Isus a căzut la testul la care a fost supus. Iar acest adevăr este confirmat de faptul că s-a mâhnit în inima lui, și a plecat de la Domnul Isus, întristat de tot.

Care este însă starea inimii tale? Nu cumva trăiești aceleași sentimente și inima îți este legată de pâmânt? Pentru că nici ucenicii n-au înțeles lecția predată acestui tânăr, Domnul Isus le-a explicat:

  1. Însemnătatea lucrului care lipsește

Ucenicii credeau și ei că cei ce au multe avuții vor intra cu greu în Împărăția lui Dumnezeu, de aceea, Domnul Isus le-a explicat că nu bogăția este problema, ci, încrederea în bogăție. Acest adevăr le-a fost confirmat prin declarația: “Fiilor, cât de anevoie este pentru cei ce se încred în bogăţii să intre în Împărăţia lui Dumnezeu! Marcu 10:24.

Această declarație a Domnului Isus, arată în mod clar că ceea ce i-a lipsit tânărului bogat a fost credința. În loc să se încreadă în Dumnezeu și să trăiască prin credință purtându-și crucea în fiecare zi, pe urmele Domnului, acesta a contat pe ceea ce era el în stare să facă, sau pe ceea ce putea să câștige prin valorile materiale pe care le deținea.

Oare mai sunt și astăzi oameni care procedează asemenea acestui tânăr? Care și-au luat viața în propriile mâini și încearcă să se descurce singuri? Ce poți spune despre tine? Nu cumva îți lipsește credința? Ia seama că pentru vremea în care trăim, răsună întrebarea:” când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?” Luca 18:8

  1. Înștiințarea celor ce doresc să aibă ceea ce lipsește

Pentru că nici ucenicii n-au înțeles cine poate să fie mântuit, și să aibă parte de viața veșnică, Domnul Isus le-a spus:

“Lucrul acesta este cu neputinţă la oameni, dar nu la Dumnezeu; pentru că toate lucrurile sunt cu putinţă la Dumnezeu.” Marcu 10:27/b

Această înștiințare a Domnului Isus, arată că mântuirea este posibilă, dar nu prin efort personal, ci, numai prin credință, fiindcă aceasta este darul Lui Dumnezeu. Poate ai încercat trudind din greu să-ți câștigi mântuirea, și să-ți asiguri viața veșnică. Nu mai stărui în acest efort, fiindcă câștigarea mântuirii este cu neputință la oameni, ci, este posibilă, numai la Dumnezeu. De aceea, nu pierde această ofertă, și primește mântuirea prin credința în Domnul Isus. Pentru a fi siguri de acest fapt, trebuie să însă să luăm în considerare și:

  1. Încurajarea adresată celor ce au dobândit lucrul care lipsește

Când apostolul Petru a spus Domnului Isus că ei au lăsat totul și L-au urmat, Domnul Isus l-a încurajat spunându-i:

“Adevărat vă spun că nu este nimeni care să fi lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau copii, sau holde pentru Mine şi pentru Evanghelie, şi să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, fraţi, surori, mame, copii şi holde, împreună cu prigoniri; iar în veacul viitor, viaţa veşnică.” Marcu 10:29-30

Dacă în cazul tânărului bogat, necredința i-a adus mâhnire, întristare și nesiguranță privind veșnicia, ucenicii care au dovedit credință, au primit asigurarea că în viața de aici vor primi de o sută de ori mai mult din lucrurile pe care le-au lăsat, iar pentru veacul viitor le este asigurată viața veșnică.

După toate cele menționate despre tânărul bogat și despre ucenici, lasă-mă să te întreb: Ce-ți mai lipsește? Și, cu cine te asemeni? Cu tânărul bogat, sau cu ucenicii Domnului Isus? Dacă ai credință și te bazezi pe ceea ce a făcut Dumnezeu prin jertfa Domnului Isus, binecuvântările promise ucenicilor, vor fi și pentru tine. Ca să le poți avea, trebuie să te rogi: Doamne, mărește-mi credința!

Iar dacă ți-ai legat inima de lucrurile de pe pământ care trec, și nu te pot ajuta, este momentul să îți legi inima de cer și să te pregătești pentru veșnicie. Apoi să ai această siguranța că:

“Poți să pierzi averi și ranguri , bogatii cu rod în spic, Dacă n-ai pierdut credința, încă n-ai pierdut nimic”!

Pastor Dan Boingeanu

1 COMENTARIU

  1. Mulțumesc Domnului și d-stră fr.păstor Dan pentru atenționarea de a ne face un inventar, un test despre credința noastră. Domnul Isus fie călăuzirea noastră și pe mai departe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.