ALERTĂ SPIRITUALĂ

0
612

 

După ce am trecut de starea de urgență și de carantina cauzată de pandemia generată de noul COVID, acum suntem într-o stare de alertă. Dar, și în această stare de alertă suntem anunțați că pandemia încă nu a trecut. Și chiar dacă a început relaxarea, tot mai trebuie să luptăm cu virusul Sars-Cov-2, să purtăm mască, să păstrăm o distanțare fizică, să nu obosim în a ne spăla pe mâini și să respectăm toate regulile sanitare. Cred că am fost surprinși în acest sens de mesajele transmise în repetate rânduri de Ro-alert, referitoare la noile reguli pe care trebuie să le păzim pentru ca să fim în siguranță. Iar acum când starea de alertă este aproape de final, sunt discuții intense pentru ca aceasta să fie prelungită!

Numai că pe lângă această alertă referitoare la pericolele infectării cu coronavirusul care  a făcut deja atâtea victime, este important să fim cu luare aminte și la o altfel de alertă.  O stare de alertă de natură spirituală. Cu toții am fost martori ai faptului că oamenii au trecut așa de repede de la starea de izolare, la starea de relaxare, iar unii s-au relaxat atât de mult, încât nu mai respectă nici o regulă!

Dureros este însă faptul că în această vreme, există multă relaxare și în domeniul spiritual. În  această relaxare s-a ajuns până la situația în care unii oameni nu mai au cunoștință de Dumnezeu, nu mai au credință în Dumnezeu, și trăiesc în păcat, fără să le pese de voia lui Dumnezeu și de judecata care este gata să înceapă chiar de la casa lui Dumnezeu.

Fiind conștienți de starea de pandemie generată de păcat, trebuie să fim cu luare aminte la semnalul de atenționare transmis ca o alertă spirituală, deoarece ne confruntăm cu:

  1.     O stare de apostazie

După termenul din limba greacă ”apostasia”care o definește, această stare de apostazie înseamnă alunecare de la credință, sau deviere de la adevăr. În traducerea Vulgata, pentru apostazie, este folosit termenul ”dissesio” care înseamnă o acțiune voluntară de părăsire a credinței sau de depărtare de adevăr.

Această stare de apostazie nu este însă o noutate pentru biserică, sau pentru cei credincioși, fiindcă apostazia a fost întâlnită încă de la întemeierea bisericii. Chiar în primul veac creștin, au fost devieri de la credință provocate de învățăturile promovate de iudaizatori, gnostici, păgâni, sau filozofii vremii, care i-au ademenit pe mulți creștini să renunțe la adevărul Scripturii și să se întoarcă spre Lege, misticism sau filosofie.

Acest fapt este confirmat de atenționarea pe care apostolul Pavel a adresat-o prezbiterilor din Efes, cărora le-a spus:

”Luaţi seama, dar, la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma; şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor.” Fapte.20:28-30

Aceeași atenționare a adresat-o apostolul Pavel și credincioșilor din Galatia, cărora le-a spus:

”Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos la o altă Evanghelie. Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sunt unii oameni care vă tulbură şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos. Dar, chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!” Gal.1:6-8

Iar atunci când îi scrie lui Timotei despre apostazie, apostolul Pavel îi spune că:

”Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun şi dintr-o credinţă neprefăcută.  Unii, fiindcă s-au depărtat de aceste lucruri, au rătăcit şi s-au apucat de flecării.  Ei vor să fie învăţători ai Legii, şi nu ştiu nici măcar ce spun, nici ce urmăresc.” 1 Tim.1:5-7

Numai că în timpul din urmă, adică înainte de revenirea Domnului Isus, starea de apostazie se va accentua și va atinge apogeul odată cu arătarea lui Anticrist.

Suntem conștientizați de acest fapt, de tot de apostolul Pavel care anunță că:

”Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor.  Ei opresc căsătoria şi întrebuinţarea bucatelor pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulţumiri de către cei ce cred şi cunosc adevărul.” 1.Tim. 4:3

În această declarație apostolul Pavel, menționează faptul că în vremurile din urmă, va fi o lepădare de credință (o apostazie), care va avea cauze diabolice, fiindcă va fi generată de acțiunea unor duhuri înșelătoare și de învățături ale puterii întunericului. Aceste învățături nu numai că vor avea origine diabolică și vor fi transmise în autoritatea puterii întunericului, ci, vor fi  și însoțite de semne și minuni care vor fi înfăptuite prin puterea diavolului. Această rătăcire de la credință va fi promovată de oameni prefăcuți (fățarnici), care vor proclama neadevăruri și vor ataca familia și modul de folosire al alimentelor.

Nu cumva aceasta este provocarea pe care o trăim tot mai frecvent în vremea în care noi trăim?

Dar, pentru a înțelege mai profund această stare de amăgire, trebuie să luăm în considerare și spusele Domnului Isus care în mesajul Său profetic ne atenționează:

“Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: “Eu sunt Hristosul!” Şi vor înşela pe mulţi. Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci.  Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciume.  Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor. Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî; şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu.  Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii. Se vor scula mulţi proroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi. Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci.” Mat 24:4-12

Iar apostolul Pavel, prevestește amăgirea din zilele din urmă anunțând apariția și lucrarea lui Anticrist spunând:

” Cât priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor, să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar.

Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte “Dumnezeu” sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu.” 2 Tes.2:1-4

În același context, apostolul Pavel, îi anunță pe credincioșii din Tesalonic despre starea de apostazie și despre arătarea lui Antichrist, spunându-le că:

” …taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum să fie luat din drumul ei. Şi atunci se va arăta acel nelegiuit pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nelegiuirii, pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi.” 2 Tes.2:7-10

Tot apostolul Pavel face o radiografie spirituală a oamenilor care vor trăi în zilele din urmă, anunțând că:

”…în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.

Sunt printre ei unii care se vâră prin case şi momesc pe femeile uşuratice, îngreuiate de păcate şi frământate de felurite pofte, care învaţă întotdeauna, şi nu pot ajunge niciodată la deplina cunoştinţă a adevărului. După cum Iane şi Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot aşa şi oamenii aceştia se împotrivesc adevărului, ca unii care sunt stricaţi la minte şi osândiţi în ce priveşte credinţa.” 2 Tim.3:1-8

Pentru că aceste profeții făcute cu aproape două mii de ani în urmă se împlinesc cu repeziciune sub ochii noștri, iar radiografia spirituală făcută de apostolul Pavel, este o realitate tot mai evidentă privind starea spirituală a oamenilor din vremea în care trăim, este imperios necesar să fie auzit acest semnal de alertă spirituală. Dacă în această stare de alertă fizică suntem informați cum să ne păzim ca să nu fim infectați de Coronavirus, cu cât mai mult ar trebui să fim conștientizați de pericolele pandemiei spirituale și să luăm aminte la alerta spirituală, pentru ca să nu cumva să alunecăm din credință și să ne depărtăm de adevăr.

Este nevoie însă, să promovăm această alertă spirituală, fiindcă pe lângă starea de amăgire, mai există și:

  1.     O stare de asediu

Prin asediu înțelegem o tactică de luptă prin care o armată cotropitoare încearcă să-i învingă pe cei pe care dorește să-i cucerească, încercuind cetățile în care aceștia s-au adăpostit, împiedicând orice acces la o sursă de apă, de hrană, sau de comunicare cu cei din exterior. În același timp, asediu poate fi și o stare de îngrădire, de reprimare a drepturilor și libertăților cetățenești, de amenințare și împotrivire în vederea asaltului final, sau de înlocuire a unui sistem democratic cu o dictatură.

Dacă starea de asediu este întâlnită în strategia de război din antichitate, sau în țările cu regim totalitar, din punct de vedere spiritual, starea de asediu generată de diavol și îngerii lui, este întâlnită astăzi la nivel global.

Mai mult ca oricând, Diavolul și îngerii întunericului îi asediază astăzi pe oameni prin știri și învățături false,promovate prin  horoscop, ocultism, numerologie, vrăjitorie și mesaje directe transmise prin mediumuri și slujitori ai Satanei.

Diavolul a fost întotdeauna un adversar al lui Dumnezeu și un împotrivitor față de planurile divine.  Au fost chiar momente în istorie în care acțiunile lui au fost aproape de reușită. Astfel putem enumera: momentul ispitirii din Eden, când Diavolul a determinat căderea omului în păcat, atacurile din vremea lui Noe, când a încercat pervertirea seminței femeii pentru a împiedica astfel nașterea Domnului Isus, în robia din Egipt, când a încercat nimicirea poporului Israel și în timpul slujirii Domnului Isus, când a încercat împiedicarea planului de mântuire.

Însă, în zilele din urmă manifestările puterii întunericului vor ajunge la culme, cunoscând chiar apogeul în timpul lui Anticrist. Prin acțiunile lui, ale îngerilor căzuți și ale slujitorilor săi, pe care îi va poseda, Diavolul va lupta pentru eliminarea celor din poporul Israel și a celor credincioși, în vederea instaurării Împărăției întunericului la scară mondială. În acest sens, astăzi auzim tot mai frecvent vorbindu-se despre biserica Satanei, iluminați, oculta mondială, statul paralel, guvernul mondial păgân și o nouă religie mondială.

Pentru că suntem martori la începutul acestor manifestări, trebuie să fim cu luare aminte la atenționarea adresată de apostolul Petru care spune:

” Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri în lume trec prin aceleaşi suferinţe ca voi.” 1 Pet.5:8-9

Aceste atacuri ale puterii întunericului se vor intensifica însă în zilele care urmează, fiindcă Sfânta Scriptură anunță că mânia diavolului va crește:

” balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit diavolul şi Satana, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui….. Vai de voi, pământ şi mare! Căci diavolul s-a coborât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme.” Ap.12:9,12/b

În mânia lui, diavolul va lupta împotriva celor din Israel și va declanșa un război împotriva sfinților pe care îi va birui. Apostolul Ioan anunță această vreme, spunând despre Anticrist că:

”I s-a dat o gură care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni. Ea (fiara Anticrist) şi-a deschis gura şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer.  I s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruie. Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam.” Ap.13:5-7

Vorbind despre aceeași perioadă de împotrivire generată de Anticrist, apostolul Pavel anunță că:

”Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nelegiuirii, pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi.” 2 Tes.2:9-10

Acestea sunt doar o parte dintre versetele biblice care anunță dimensiunile stării de asediu  spiritual și ale durerilor din vremea necazului cel mare, care urmează să fie declanșat de Diavol și slujitorii lui. Știind toate acestea și luând în considerare multe alte necazuri care au să se întâmple în curând, trebuie să ne pregătim pentru a ne împotrivi diavolului și acțiunilor lui.

Apoi, este nevoie să fim atenți la această alertă spirituală, fiindcă vremea în care trăim este:

  1.     O stare de așteptare

Deși Sfânta Scriptură anunță apariția lui Anticrist și necazurile pe care acesta le va genera, noi așteptăm revenirea Domnului Isus, pentru răpirea bisericii și instaurarea împărăției Lui pe pământ și pentru veșnicie în noua creație. Fiindcă așteptarea nu este ușoară și mulți au plătit scump fiindcă nu au așteptat până la sfârșit, este nevoie să auzim semnalul deșteptării spirituale, pentru a fi într-o stare de alertă spirituală și să veghem și să fim treji, așteptându-L pe Domnul, pregătiți.

Fiindcă nu l-a așteptat pe Samuel ca să aducă jertfa de mulțumire înaintea lui Dumnezeu, Saul și-a pierdut domnia. Iar cele cinci fecioare neînțelepte, fiindcă au așteptat Mirele fără să aibă ulei în candelă, nu au putut să intre în odaia ospățului de nuntă. Câtă durere; să aștepți o vreme, dar să pierzi totul fiindcă nu ai așteptat până la sfârșit, sau ai așteptat fără să fii pregătit!

Deoarece în zilele în care trăim, unii vor fi amăgiți, alții vor fi asediați și înfrânți în războiul spiritual generat de diavol, iar alții vor aștepta pregătiți sau nu vor avea o îndelungă răbdare ca să aștepte până la sfârșit, te întreb: te numeri cumva printre aceștia? Ia seama la această alertă spirituală și trezește-te înainte de a fi prea târziu, pentru ca să fii printre cele cinci fecioare înțelepte, care au fost pregătite pentru a-L întâlni pe Domnul, și au avut harul de a intra în odaia ospățului de nuntă. Asigură-te că împreună cu tine sunt și toți cei din casa ta, pentru ca după necazurile care vor veni, să aveți parte de o sărbătoare veșnică împreună cu Domnul în Împărăția Lui.

Pastor Dan Boingeanu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.