UN ALT FEL DE SECERIȘ! (2)

0
21
În timpul verii, dar mai ales în cel de toamnă, suntem angajați pentru strângerea recoltelor. Începem cu seceratul păioaselor și continuăm cu mare grijă cu toate celelalte culturi.
Se poate însă ca, fiind concentrați asupra roadelor pământului, să uităm că mai este și un alt fel de seceriș. Acest seceriș este de natură spirituală și reprezintă câștigarea celor pierduți pentru Hristos, cu alte cuvinte, strângerea în grânarul lui Dumnezeu a snopilor de natură spirituală.
Zilele trecute am întâlnit un fost prezbiter dintr-o biserică de sat. Cu durere mi-a spus că, în comunitatea în care a slujit mulți ani, de zece ani nu a mai avut loc niciun botez. Au rămas doar bătrânii, preocupați mai mult de propria înmormântare decât de viața bisericii.
Această realitate m-a cutremurat și mi-a ridicat întrebarea: „Oare în câte alte locuri se repetă aceeași situație?”
Dacă, în ziua Rusaliilor, la o singură predică s-au întors la Domnul multe suflete, dintre care aproape trei mii s-au botezat, astăzi se întâmplă reversul: la trei mii de predici se întoarce la Domnul un singur suflet.
Pentru a înțelege ceea ce face diferența dintre atunci și acum, subliniez faptul că, pentru un mare seceriș spiritual, este nevoie de:
1. Mărturie vie
Apostolii au trăit ceea ce predicau. Cei ce îi cunoșteau dinainte erau uimiți de transformarea din viața lor și mărturiseau: „Toți aceștia care vorbesc nu sunt Gelileeni? Cum dar îi auzim vorbind în limba noastră, în care ne-am născut?” (Fapte 2:7-8).
De aceea, înainte de a rosti Evanghelia, ei înșiși o împlineau, fiind în acest fel o mărturie vie.
2. Mesaj Hristocentric
Atunci când au predicat, apostolii nu au vorbit despre experiențele personale, ci au vestit Evanghelia: viața, moartea, învierea Domnului Isus, precum și revenirea Sa în slavă (Fapte 2:22-36). Mesajul lor nu era o Evanghelie diluată, ci Hristos – plus nimic și minus nimic!
3. Manifestare perpetuă
Duhul Sfânt a dat putere apostolilor și a cercetat ascultătorii. El a umplut vieți, a străpuns inimi și a condus la pocăință. Fără prezența și lucrarea Sa nu există seceriș spiritual.
Spre deosebire de atunci, în vremea noastră, multe slujiri au devenit spectacole, iar acolo unde Duhul Sfânt lipsește sau lucrarea Sa este contrafăcută, nu poate exista roadă spirituală.
4. Motivație clară
Când ascultătorii au întrebat: „Fraților, ce să facem?”, apostolii nu s-au limitat la predicare, ci au răspuns: „Pocăiți-vă și botezați-vă și veți primi darul Sfântului Duh!” (Fapte 2:38).
Nu s-au temut să ceară o decizie imediată și responsabilă. de aceea, nu numai că au adresat o chemare directă la pocăință, ci au insistat cu multe alte cuvinte prin care îi îndemnau, zicându-le: „Mântuiți-vă din mijlocul acestui neam păcătos!” (Fapte 2:39).
Oare câți predicatori mai au timp astăzi să răspundă la întrebările ascultătorilor și să petreacă timp cu ei? Iar după predică, să continue îndemnurile și motivațiile, pentru ca aceștia să facă pasul botezului, fără a lăsa ca focul care le-a aprins inima să se stingă?
Dar pentru un mare seceriș spiritual mai este nevoie și de:
5. Mărturisire publică
Definită prin faptul că cei ce au auzit mărturisirea au crezut, și-au recunoscut păcatul, s-au pocăit și au fost botezați chiar în aceeași zi (Fapte 2:37-41).
Nu-i așa că astăzi nu mai este grabă la ascultarea Cuvântului Scripturii? Iar oamenii zăbovesc atunci când trebuie să împlinească ceea ce au auzit? După cum strângerea roadelor pământului trebuie să se facă la timp, și secerișul spiritual nu trebuie amânat, fiindcă astăzi este ziua potrivită!
Dacă, în această toamnă, când mergi în grădină sau pe ogor, aștepți o recoltă bogată a roadelor pământului, lasă-mă să te întreb: care sunt roadele spirituale din viața ta și cele din biserica unde mergi la închinare? Te bucuri de un rod spiritual bogat sau acesta întârzie să vină?
De aceea, rugăciunea mea este ca Domnul să te ajute ca, în această toamnă, să strângi o recoltă bogată în cămară și în hambare, dar și o mare recoltă spirituală formată din acei cărora le-ai vestit Evanghelia – din familia ta sau dintre cei care au venit la închinare.
Doamne, ajută!
Pastor Dan Boingeanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.