Mat.25:14-30 (Mat.25:34)
Scopul lecției: Să descoperim cadrul în care a fost rostită pilda talanților, elementele specifice acestei pilde, și învățăturile despre răsplătire prezentate de Domnul Isus prinacestă pildă.
Conținutul lecției: Cetățenii Împărăției cerurilor vor avea parte de o răsplată care va fi proporțională cu măsura de dedicare și credincioșie cu care au lucrat punând în slujire darurile pe care le-au primit. Studiind pilda talanților prin care ne sunt prezentate aceste adevăruiri, descoperim:
1. Cadrul în care a fost rostită pilda talanților
Pilda talanților a fost rostită de Domnul Isus la încheiereapredicii de pe Muntele Măslinilor (Matei 24:1-25:46). În timpul acestei predici, Domnul Isus a descoperit ucenicilor Săi evenimentele care se vor întâmpla în decursul istoriei, anunțînd semnele care preced venirea Sa (Matei 24:1-14), dărâmarea Ierusalimului (Matei 24:15-26) și revenirea Sa în glorie (Matei 24:27-30), descoperind o parte din evenimentele care vor însoți sau vor urma acestui moment, precum: adunarea celor credincioși(Matei 24:30-35), separarea celor credincioși de cei necredincioși (Matei 24:36-51) și judecata viitoare (Matei 25:31-46). Pentru a ilustra aceste adevăruri, Domnul Isus a rostit pilda celor zece fecioare, prin care a subliniat modul în care trebuie să ne pregătim pentru a intra în Împărăție (Matei 25:1-13) și pilda talanților pentru a arăta modul în care va fi înfăptuită răsplătirea celor din Împărăție, anticipând astfel judecata lui Dumnezeu (Matei 25:14-30; 31-46).
Pilda talanților este asemănătoare cu pilda polilor (Luca 19:11-28), conține adevăruri privitoare la Împărăția lui Dumnezeu (Mat.25:14) și are un caracter escatologic, fiindcă descoperă evenimente care se vor întâmpla la revenirea Domnului Isus (Mat.25:14). Acest caracter escatologic este descoperit de adverbul de timp “atunci” folosit de Domnul Isus la începutul rostirii acestei pilde și forma de viitor a verbelor folosite (Mat.25:14).
2. Semnificația pildei talanților
Interpretândpilda talanților în contextul Scripturii, descoperim că: omul care a plecat în altă țară este Domnul Isus (plecarea în altă țară descoperă înălțarea Sa la cer ““ Mat.25:14; Ioan 14.2-3;Fapte.2:33-35;5:31;Fil.2:9-11), robii sunt cei credincioși (cei cumpărați, care sunt proprietatea stăpânului ““ 1 Cor.6:19-20), talanții, reprezintă darurile spirituale, abilitățile și slujirile (responsabilitățile)pe care Domnul Isus le împarte celor credincioși (Ef.4:7-8; Rom.12:4-8;1 Cor.12:4-7), reîntoarcerea celui plecat, reprezintă revenirea Domnului Isus (Mat.25:19;Ioan 14:2-3; Ap.3:11), iar timpul socotelilor, reprezintă vremea judecății (Mat.25:19;31-46;2 Cor.5:10).
3. Adevărurile despre răsplătire prezentate prin pilda talanților
Dacă prin pilda lucrătorilor viei Domnul Isus a arătat că mântuirea și viața veșnică este oferită tuturor în mod egal, prin pilda talanților și pilda polilor este descoperită măsura răsplătirii pe care o vor primi cei credincioși. Această răsplătire va fi înfăptuită în funcție de darurile primite (Mat.25:15-18), credincioșia dovedită în slujire (Mat.25:16-17) și procentul de profit realizat (rezultatul slujirii ““ Mat.25:20-23; Luca 19:16-19). Este demn de remarcat faptul că darurile încredințate sunt ale stăpânului (Mat.25:14/c), au fost împărțite tuturor (Mat. 25:14), dar nu în mod arbitrar, ci proporțional cu puterea fiecăruia (Mat.25:15/b). Angajarea în slujire a celor interesați de Împărăția lui Dumnezeu a fost imediată (îndată -Mat.25:16 -17). Aceștia au vorbit puțin și au lucrat mult ( Mat25:20-23).
În contrast însă cu cei ce au pus talanții în negoț, este descoperită atitudinea celui care și-a îngropat talantul (Mat. 25:18). Acesta a acționat în mod conștient (Mat.25:24), a vorbit mult (Mat.25:24-25), a depus eforturi zadarnice (pentru a ascunde ceea ce primise- Mat. 25:18,25) și a avut o atitudine greșită (teamă și aroganță ““Mat.25:25).
Pastrând în atenție contrastul dintre cele două categorii de slujitori descoperim că aceștia au fost diferiți în ceea ce privește atitudinea față de stăpân, față de darurile primite și modol în care și-au împlinit slujirea. De aceea cei ce au lucrat cu credincioșie au fost răsplătiți (această răsplătire a înseamnat: apreciere, bucurie și cârmuire ““ Mat.25:21-23;Luca 19:16-19), iar cel ce n-a slujit a fost pedepsit (pedeapsă care a însemnat: mustrare, pierderea darului primit și pedeapsa veșnică ““ Mat.25:26-30;Luca 19:22-28).
Aplicație practică: arătați modul în care creștinii din zilele noastre își ascund darul primit și ce ar trebui să facem pentru ca punând în negoț ceea ce Dumnezeu ne-a dat să dublăm pentru Împărăția lui Dumnezeu valoarea investită.
Întebări pentru discuții:
1. În ce context a fost rostită pilda talanților ?
2. Care este adevărul central descoperit prin pilda talanților ?
3. Ce asemănări și ce deosebiri sunt între pilda talanților și pilda polilor ?
4. Care este semnificația pildei talanților ?
5. ce asemănări și ce deosebiri sunt între slujitorii care au lucrat cu credincioșie și robul care și-a ascuns talantul în pământ ?
6. Ce adevăruri despre răsplătirea celor credincioși ne sunt descoperite prin pilda polilor ?
7. În ce constă răsplătirea celor ce au lucrat cu credincioșie și pedeapsa celor ce-și ascund talantul ?
Pastor Dan Boingeanu