25 Aprilie ““ Laodicea, biserica lumească

1
432

Apocalipsa 3:14-22 (Iuda 1:20-23)

Scopul lecției :Să descoperim trăsăturile spirituale ale unei biserici ce a ajuns să trăiască asemenea celor din lume, urmările acestei căderi spirituale și ce soluții a recomandat Domnul Isus pentru îndreptarea acestei stări spirituale.

Contextul lecției: Laodicea a fost un oraș din Asia Mică, situat la capătul văii Licus,  aproape de Colose și Efes. Orașul era străbătut de cea mai importantă rută comercială care lega Efesul de interiorul provinciei . În Laodicea se producea vestita lână neagră, materialul cel mai căutat în acea vreme și funcționa o faimoasă școală medicală, unde se producea un medicament renumit folosit în tratamentul oftalmologic. Orașul Laodicea avea o bogăție și o prosperitate deosebită, generată de comerț, industrie și o intensă activitate bancară. Locuitorii acestui oraș erau atât de bogați încât atunci când orașul a fost distrus printr-un cutremur, aceștia și-au permis să refuze orice ajutor imperial, reconstruind toate clădirile numai din resurse proprii.

Nu se știe exact cum a luat ființă biserica din Laodicea, dar, așa cum ne relatează Cuvântul Scripturii, apostolul Pavel a fost foarte preocupat de situația ei: s-a rugat pentru cei din Laodicea (Coloseni 2:1), le-a transmis salutări (Coloseni 4:15)și le-a trimis scrisori (Coloseni 4:16).

Conținutul lecției: Studiind ultima scrisoare pe care apostolul Ioan o trimite din partea Domnului Isus unei biserici din Asia Mică, descoperim că:

1. Într-o biserică lumească Cristos este respinsApocalipsa 3:14,20

Fiindcă Cristoseste Capul și Domnul Bisericii, El trebuie să aibă întîietatea în toate lucrurile. Locul Lui este în fruntea sau în mijlocul Bisericii (Coloseni 1:18; Efeseni 1:22-23). Acest fapt este bine evidențiat și de modul în care Domnul Isus S-a prezentat bisericii din Laodicea, căreia i S-a descoperit a fi “Amin” (un nume pe care Vechiul Testament îl atribuie lui Dumnezeu, “Dumnezeul adevărului” ““ Isaia 65:16), “Martorul credincios și adevărat” (Apocalipsa 3:14/b; 1:4-5; 19:11) și “Începutul zidirii lui Dumnezeu” (Apocalipsa 3:14/c; Ioan 1:1-3; Efeseni 1:17-23; Coloseni 1:15,18).

Cu toate acestea, în biserica din Laodicea Cristos a fost scos afară. Descoperim acestă realitate fiindcă atunci când Se prezintă acestei biserici, Cristos este la ușă (Apocalipsa 3:20). Acest fapt ne arată că într-o biserică lumească locul lui Cristos este ocupat de altceva. Unul dintre sensurile numelui Laodicea, este : ” justiție umană” . Fiindcă Cristosnu a mai fost recunoscut în autoritatea Sa de Domn și Stapân, conducerea bisericii a ajuns să fie exercitată de oameni. În Laodicea nu mai era “teocrație“, ci “democrație”. Nu mai avea autoritate vocea lui Dumnezeu, ci vocea oamenilor!

2. Într-o biserică lumească atitudinea membrilor este plină de aroganță Apocalipsa 3:15-18

Părerea membrilor bisericii din Laodiceea despre ei înșiși este evidențiată prin declarația : “sunt bogat, m-am îmbogățit, și nu duc lipsă de nimic” (Apocalipsa 3:17). Această autoevaluare exprimă însă mândrie, aroganță și o puternică încredere în resursele și realizările proprii. În spatele acestei atitudini arogante se ascunde însă un sentiment al valorii de sine exagerat, exprimat prin autosuficiență, autosatisfacție și autoîmplinire.

Citind însă scrisoarea trimisă celor din Laodicea, observăm că este o mare diferență între pretențiile pe care le aveau ei despre ei înșiși și realitatea în care trăiau. Fiindcă cei din Laodicea priveau realitatea printr-o lentilă greșită, Domnul Isus le descoperă adevărata identitate spirituală, spunând: “nu ești nici rece, nici în clocot” (Apocalipsa 3:15), ci “ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol” (Apocalipsa 3:17). Aceste adevăruri evidențiază o severă boală spirituala de care cei din Laodicea nici măcar nu știau. Prin acest diagnostic spiritual, Domnul Isus arată că membrii bisericii din Laodicea și-au pierdut vitalitatea spirituală (“nu ești nici rece nici în clocot” – Apocalipsa 3:15-16).

Starea bisericii din Laodicea era de “căldicel” (Apocalipsa 3:16). Când a folosit această expresie, Domnul Isus s-a referit probabil la izvoarele termale din zona orașului Laodicea, a căror apă era folosită ca tratament curativ pentru diferite boli. De multe ori însă prin viaductele prin care ajungea în oras apa își pierdea temperatura și implicit calitațile ei curative.

După cum apa căldicică și-a pierdut calitațile vindecătoare, și biserica Laodicea a pierdut din râvna și înflăcărarea de altădată, fiind în situația de a fi descalificată pentru slujire. Este de remarcat faptul că apa la care se referea Domnul Isus n-a ajuns de la rece la căldicel, marcând un progres, ci de la fierbinte la căldicel, exprimând regresul. Dacă biserica din Efes a fost atenționată că și-a pierdut dragostea dintâi (Apocalipsa2:4), biserica din Laodicea era în poziția de a fi lepădată de Cristos , pentru că a continuat în aceeași experiență, mergând din regres în alt regres.

În același timp însă starea de căldicel exprimă și neutralitatea. Biserica din Laodicea a ales o cale de mijloc. Nu voia să supere pe nimeni, dorind să fie și cu Cristosși cu lumea. Și în multe biserici din vremea în care trăim, se întâlnește această stare duplicitară. Tot mai mulți credincioși încearcă să fie cu Cristos duminica, dar trăiesc ca lumea în tot timpul săptămânii. În Împărăția lui Dumnezeu nu există însă cale de mijloc. De aceea cei căldicei sunt chemați să fie în clocot: “Fii plin de râvnă dar, și pocăiește-te” (Apocalipsa 3:19).

Membrii bisericiidin Laodicea nu numai că și-au pierdut vitalitatea spirituală, ci au ajuns și în situația în care nu mai știau care sunt valorile spirituale. Evaluând realitatea din perspectiva valorilor lumii, cei din Laodicea se considerau “bogați” (“sunt bogat, m-am îmbogățit, și nu duc lipsă de nimic”-Apocalipsa 3:17/a).  Din perspectivă divină însă, valorile lumii nu au nici un preț. De aceea Domnul Isus le spune laodicienilor că sunt “ticăloși, nenorociți, săraci, orbi și goi” (Apocalipsa 3:17) și le recomandă adevăratele valori (Apocalipsa 3:18/a).

Continuând prezentarea diagnosticului spiritual, Domnul Isus arată că cei din Laodicea și-au pierdut și veșmântul spiritual. El confirmă acest fapt prin declarația: “ești gol” (Apocalipsa 3:17/d). Fiindcă aureola gloriei efemere a acestei lumi nu le-a putut acoperi goliciunea, Domnul Isus oferă adevăratul veșmânt spiritual, “haine albe” cu care să se îmbrace și să-și acopere rușinea goliciunii (Apocalipsa 3:18/b; 19:7-8; Isaia 61:10).

Modul în care evaluau cei din Laodicea realitatea ne arată însă că ei și-au pierdut și viziunea spirituală (erau orbi din punct de vedere spiritual”“ Apocalipsa 3:17/c), de aceea Domnul Isus le arată medicamentul prin care pot găsi vindecarea (“să cumperi de la Mine…doftorie pentru ochi, ca să-ți ungi ochii, și să vezi” ““ Apocalipsa 3:18/c; 2 Corinteni 4:3-6; 4:18).

3. Într-o biserică lumească, judecata lui Dumnezeu este iminentă Apocalipsa 3:16

Pentru biserica din Laodicea, Domnul Isus a anunțat judecata spunănd : “…fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea”!” (Apocalipsa 3:16). A fi vărsat din gura Domnului Isus nu înseamnă numai a fi descalificat pentru slujire ci a fi lepădat și părăsit de Dumnezeu. Prin acestă experiență a trecut și poporul Israel față de care Dumnezeu Și-a întors spatele și Și-a oprit binecuvântarea (Ieremia 6:26-30; 7:13-15; 23:38-40).

Deși biserica din Laodicea este o biserică lumească aflată în pragul judecății, i se mai oferă o șansă. Putem spune acesta deoarece Domnul Isus Se prezintă bisericii (Apocalipsa 3:14), cercetează biserica (Apocalipsa 3:15-17), este răspunsul pentru nevoile bisericii (Apocalipsa 3:18), iubește biserica (Apocalipsa 3:19), așteaptă răspunsul bisericii (Apocalipsa 3:20) și este gata să răsplătească biserica (Apocalipsa 3:21).

Toate aceste binecuvântări ce așteptau la ușa bisericiisunt o mare șansă care se poate primi prin pocăință (Apocalipsa 19:20), aceptarea (primirea) lui Cristos prin credință (Apocalipsa3:20), ascultarea de Dumnezeu (Apocalipsa 3:22) și trăirea unei vieți de biruință asemenea lui Cristos (Apocalipsa 3:21).

Întrebări pentru discuție :

1. Cum s-a prezentat Cristos bisericii din Laodicea ?
2. De ce n-a mai avut loc Cristos în biserica din Laodicea?
3. Care sunt caracteristicile unei biserici lumești ?
4. În ce pericol era biserica din Laodicea ?
5. Ce șansă i-a oferit Domnul Isus bisericii din Laodicea ?
6. În ce condiții puteau primi cei din Laodicea aceste binecuvântări ?
7. Cu care dintre bisericile studiate până în prezent se aseamănă biserica ta ?

Pastor Dan Boingeanu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.