17 August – Îmbracă platoșa neprihănirii

1
775

( trăiește în sfințenie)
Romani 3:21-30 (1 Petru 1:14-16)

Scopul lecției: Să descoperim ce înseamnă platoșa neprihănirii, cine sunt cei ce o pot dobândi și cum ajung cei ce o poartă să fie biruitori în lupta spirituală.

Contextul lecției: O altă piesă din armura spirituală pe care trebuie să o poarte fiecare creștin pentru a înfrunta atacurile puterilor întunericului este “platoșa neprihănirii”. Dacă în cazul soldaților din armata romană, platoșa ce le acoperea pieptul și le proteja organele vitale, era din bronz, și uneori acoperită cu piele, în cazul creștinilor această platoșă reprezintă un veșmânt spiritual.

A fi neprihănit (fără prihană) înseamnă a fi “socotit fără păcat” ( fără vină, curat), îndreptățit înaintea lui Dumnezeu ( Rom.3:26; 5:1), dar și a împărtăși natura divină (2 Cor 5:17; 1 Tes.4:3 și 7; 1 Pet.1:14-16; I Ioan 3:1-2).

Aceste adevăruri relatate de Sfânta Scriptură ne ajută să spunem că există o neprihănire  care ne este atribuită prin credința în Hristos, care definește poziția  pe care o avem în Hristos: suntem considerați drepți (fără de vină) înaintea lui Dumnezeu fără vreun merit personal, ci numai pe baza jertfei  Domnului Isus (2 Cor.5:21; Rom.3:21- 24; 4:22-25; Gal.2:16).

Dar  există și o neprihănire împărtășită, prin care dobândim aceeași natură divină împreună cu Dumnezeu ( Ioan 1:12; 2 Cor.3:18; Ef.4:22-24; Col.3:9-10).

Atunci când apostolul Pavel vorbește despre platoșa neprihănirii, el are în vedere mai mult această neprihănire împărtășită, o stare de sfințenie prin care devenim asemenea lui Hristos. Înțelegem acest fapt deoarece suntemchemați să fim îmbrăcați în neprihănire. Acest imperativ înseamnă un proces continuu (procesul de sfințire) prin care ne dezbrăcăm de omul cel vechi și ne îmbrăcăm în omul cel nou ( Ef.4:22-24; Isaia 59:17; 2 Cor.6:3-7; 1Tes.5:8).

Un bun exemplu privind modul cum a folosit platoșa neprihănirii este exemplul lui Iov, care, în mijlocul necazurilor și a suferințelor cauzate de Satan, s-a păstrat curat și a câștigat biruința în lupta spirituală în care a fost antrenat, fiindcă în tot ceea ce i s-a întâmplat n-a blestemat pe Dumnezu și nici n-a păcătuit cu buzele sale (Iov.2:9-10).

Măsurându-se însă cu Dumnezeu, Iov a trebuit să recunoască că este pacătos, și are nevoie de o neprihănire mult mai mare decât cea la care ar fi putut el să ajungă (Iov.41:1- 42:6).

Conținutul lecției:  Pasajele lecției biblice de astăzi ilustrează modul în care putem dobândi această neprihănire și ne arată care este neprihănirea ce ne va apăra în fața atacurilor diavolului, ca să putem câștiga biruința în lupta spirituală.

1. Neprihănirea personală (autoneprihanirea) (Romani 3:22; 27-28)

În fața provocărilor vieții și a atacurilor celui rău mulți oameni încearcă să se apere declarându-se nevinovați și îmbrăcând o haină de autoneprihănire. Găsim acest exemplu în cazul lui Cain (Gen.4:9), al fraților lui Iosif (Gen.42:9-11), al fariseului de la templu (Luca 18:10-14) și în prima parte a vieții lui Pavel (Fil.3:4-9).

Această stare de autoneprihănire nu ne poate asigura însă biruința în fața atacurilor puterii întunericului, pentru că Diavolul nu se sperie de o neprihanire de etichetă, ci, dimpotrivă, o și recomandă.

Diavolul ne știe punctele vulnerabile și ceea ce am făcut, lucruri pe care le va folosi atunci când vrea să ne prindă în mreaja lui și să ne acuze (Iov.1:6-12;2:1-10). Iar înaintea lui Dumnezeu toți oamenii sunt păcătoși (Rom.3:22) și nimeni nu se va putea îndreptăți printr-o neprihănire personală (Rom.3:20;28). Această stare de neprihănire personală este de fapt o autoînșelare (Gal.6:7-8).

2. Neprihănirea atribuită (dobândită prin credință) (Romani 3:21-30)

Primul verset al acestui pasaj (Rom.3:21) ne desoperă faptul că există o neprihanire pe care o dă Dumnezeu. Această neprihănire indică mai mult poziția pe care o avem noi în Hristos. Nu mai suntem socotiți pacătoși, ci fără de vină (drepți) (Rom.3:23-24;5:1).

Această neprihănire este darul lui Dumnezeu (Rom.3:21-22), se capătă prin credința în Hristos (Rom.3:22;24-26), este pentru toți (Rom.3:22;29-30), fără Lege sau fapte personale (Rom.3:27-28) și numai prin meritele jertfei lui Hristos (Ro.3:24-26).

Această neprihănire ce ne acoperă păcatele trecutului și ne așează în meritele lui Hristos este o puternică armă care îl face pe diavol să rămână fără pricină de acuzare și îl împiedică să mai aibă acces asupra noastră, fiindcă acum suntem ascunși cu Hristos în Dumnezeu (Rom.8:33-39; Col.3:3; Ioan 10:28-30).

3. Neprihănirea împărtășită (starea de sfințenie) (1 Petru 1:14-16)

Aceasta este starea de neprihănire la care trebuie să ajungem. Nu numai să fim în Hristos, dar să și devenim asemenea Lui.

Deorece adresarea folosită de apostolul Petru este generală, înțelegem că această stare de sfințenie este chemarea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi (1 Pet.1:14-16). “Urmărește exemplulcelui ce ne-a chemat” (1 Pet.1:15) este un imperativ (1 Pet. 1:16) trebuie să cuprindă toate compartimentele vieții (1 Pet.1:15) și are ca motivație noua relație pe care care o avem cu Dumneuzeu și judecata care urmează să vină (1 Pet.1:17).

Pot ajunge la acestă stare de sfințenie cei ce sunt deja copii (1 Pet.1:14; Ioan 1:12-13) ce nu se lasă învinși de pofte (1 Pet.1:14), cunosc adevărul și pe Cel ce i-a chemat (1Pet.1:14-15), iau în serios Cuvântul lui Dumnezeu (1 Pet.1:16) umblă în frica lui Dumnezeu (1 Pet.1:17), veghează asupra vieții lor (1 Pet.1:17 si 13) și acceptă lucrarea de desăvârșire împlinită de Duhul lui Dumnezeu ( 2 Cor 3:18).

Cei ce vor ajunge astfel îmbrăcați cu Hristos vor fi biruitori în lupta spirituală, după cum și Hristos a biruit toate atacurile celui rău.

Întrebări pentru discuții:

  1. Ce înseamnă platoșa neprihănirii ?
  2. Cum putem obține această piesă din armătura spirituală ?
  3. De ce neprihănirea personală (autoneprihănirea) nu ne poate apăra de atacurile diavolului ?
  4. Care sunt cele mai frecvente afirmații ce ne arată că și astăzi oamenii încercă să se îmbrace în acest veșmânt al autoneprihănirii ?
  5. Cine poate primi neprihănirea oferită de Dumnezeu ?
  6. Care sunt lucrurile ce trebuie împlinite pentru a ajunge la starea de sfințenie ““asemenea lui Hristos ?
  7. De ce acei ce sunt îmbrăcați în Hristos sunt și biruitori în lupta spirituală?

Pastor Dan Boingeanu

1 COMENTARIU

  1. Platosa neprihaniri este ca”Toti cari ati fost botezati pentru Hristos,v-ati imbracat cu Hristos.Gal.3:27-29,Duhul sfant.Oricine asculta de Hristos primeste neprihanirea data de Domnul ISUS HRISTOS,care a impacat lumea cu Sine,si suntem a lui prin infiere,numai prin ascultare si trairea cu Isus,vom putea fi socotiti neprihaniti,sfintenia se capata prin separarea de lume si trairea unei vieti diferite de cei lumesti,atata timp cand inca mai ne plac lucrurile lumesti Isus nu poate lucra la sfintirea noastra,si partasia noastra cu El trebuie sa fie zilnica,sa il luam pe Isus ca hrana ,imbracaminte,tot si viata schimbata,100% pentru Hristos,trebuie sa devenim ca El,daca vrem sa fim cu Hristos in vesnicii,dar acestia sunt 1 la un milion,toti care ne-am imbracat in Hristos am lasat placerile lumesti si ne-am despartit de cei lumesti,secretul sfintiri este ,separarea de tot cei lumesc si unirea cu cele duhovnicesti ,nu uitati Dumnezeul nostru este unul gelos,drept,si de trei ori sfant.Amin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.