15 Februarie ““ Religiozitate falsă

Romani 2:17-3:8 (Filipeni 3:7-8)

Scopul lecției: Să descoperim care sunt lucrurile ce au caracterizat religia Iudeilor, în ce măsură sunt întâlnite aceste practici și în cazul omului firesc, care sunt urmările unei religii ceremoniale și ce definește o religie adevărată.

Contextul lecției: După ce în prima parte a capitolului întâi al epistolei pe care o studiem apostolul Pavel se prezintă pe sine și arată chemarea pe care a primit-o, slujba încredințată și Evanghelia pe care o propovăduiește, în pasajul următor (Rom.1:18-3:20) el prezintă starea de păcat a omenirii, arătând că, din punct de vedere spiritual, toți oamenii sunt păcătoși (Rom.3:10). Înaintea lui Dumnezeu, atât Iudeii cât și Neamurile, sunt sub aceeași stare de vinovăție și merită aceeași pedeapsă (Rom. 3:9-10; 20; 23; 2:11-12).

Dacă urmărimfelul în care apostolul Pavel se prezintă pe sine și modul în care își împlinește slujirea, descoperim “exemplul unui om matur spiritual” (Rom. 1:1-17). Acest tablou ne este prezentat însăîntr-un puternic contrast cu “portretul spiritual al omului firesc”, identificat prin starea de păcat în care au ajuns atât Iudeii cât și Neamurile (Rom. 1:18-3:20)

Pentru a arăta că omul firesc nu se mai aseamănă cu chipul în care a fost creat, apostolul Pavel face o radiografie spirituală a omului păcătos și ni-l prezintă așa cum arată el din punct de vedere spiritual pe dinăuntru, “depravat moral și spiritual” (Rom. 1:18-32).

În cazul omului firesc, păcatul nu i-a afectat doar natura sa spirituală, ci și relațiile pe care acesta le dezvoltă. Aceste relații sunt marcate de insensibilitate spirituală, judecată, dispreț, respingere, împotrivire, nepăsare și neascultare. Aceste atitudini sunt exprimate față de semeni, față de Dumnezeu, de mântuire și de Adevărul revelat (Rom. 2:1-16).

Conținutul lecției: În pasajul pe care îl studiem, apostolul Pavel prezintă un contrast între religia ceremonială și adevărata religie, subliniind faptul că omul firesc pune accentul pe lucrurile exterioare, având o falsă religiozitate și numai o formă de evlavie (Rom. 2:17-24; 2 Tim. 3:1-5).

1. Lucrurile ce definesc o religie ceremonială (Rom. 2:17-20)

Prin modul de manifestare alIudeilor înțelegem că omul firesc încearcă să-și ascundă identitatea spirituală printr-o religiozitate falsă. Dacă, măsurându-se cu Hristos, apostolul Pavel s-a văzut pe sine un nimeni: “rob a lui Hristos” (Rom.1:1),  “o stârpitură (1 Cor.15:8), sau unul nevrednic de cinstea ce i s-a oferit (1 Cor.15:9-10),  Iudeii despre care vorbește în acest pasaj se considerau a fi cineva!

În aroganța lor spirituală aceștia se mândreau cu numele lor (Rom. 2:17), se considerau privilegiați fiindcă sunt poporul ales al lui Dumnezeu (Rom. 2:17; Ex. 19:5-6; Deut. 7:6;14:2), se lăudau cu Dumnezeu și cu meritele înaintașilor (Rom 2 :17; Mat. 3:9;Ioan 8:33; 39-41), se bazau pe lucrarea Legii, pe ajutorul lui Dumnezeu și pe experiențele trecute (Rom. 9:4-5; Mica 3:11; Ier. 7:3-4), fălindu-se cu măsura cunoștințelor dobândite prin studierea Legii și cu abilitatea lor de a deosebi lucrurile (Rom. 2:18; Ioan 9:40-41).

Pe lângă privilegiile menționate, apostolul Pavel enumeră și prerogativele pe care aceștia și le asumau. Astfel ei se considerau a fi : călauză a orbilor, lumină pentru cei din întuneric, povățuitori ai celor fără minte și învățători petru cei neștiutori (Rom. 2:19-20).

Acest mod de gândire egocentric i-a condus însă spre mândrie spirituală și spre o închinare ceremonială care i-a făcut să se îndrepte spre o religie rituală, accentând mai mult partea de afară în detrimentul schimbării lăuntrice (Isaia 1:1:10-17; Isaia 29:13; Mat. 15:8; Luca 18:10-14).

Deși au respectat litera legii și au purtat pe trup semnul legământului (tăierea împrejur), inima le-a rămas împietrită și plină de păcat. De aceea, Domnul Isus le-a adresat cele mai aspre cuvinte de condamnare (Mat. 23:13-33).

2. Urmările unei religii ceremoniale (Rom. 2:21-24)

Deși se lăudau cu privilegii deosebite și își asumau prerogative majore, atunci când a fost vorba de practică, iudeii au fost deficitari. În cazul lor a fost o mare deosebire între vorbe și fapte, pretenții și realitate.  Ei, care se considerau învățătorii altora, nu se puteau învăța pe ei înșiși ( Rom. 2:20-21) și, ceea ce așteptau de la alții, nu puteau înfăptui ei mai întâi (Rom. 20:21;Luca 4:23;Fapte 1:1-2).

Deși condamnau public păcate precum : hoția, preacurvia și idolatria, în ascuns le înfăptuiau fără nici un fel de remușcare. Ca să descopere ipocrizia lor, apostolul Pavel arată că, deși pe față manifestau scârbă față de idoli, în realitate le jefuiau templele, profitând de jertfele ce le erau închinate (Rom. 2:22; Isaia 44:9-20; Mica 1:6-14).

Acest fapt arată că practicarea unei religii ceremoniale nu aduce nicio schimbare lăuntrică, ci mai degrabă mărește măsura vinovăției (Rom. 2:21-22) și Îl necinstește pe Dumnezeu (Rom. 2:23; Mica 1:6). De aceea, evreii ce aveau pretenția că sunt folosiți de Dumnezeu pentru a conduce lumea într-o închinare adevărată, au ajuns prin viața lor o pricină de poticnire și un prilej de batjocură (Rom. 2:24; Isaia 52:5; 2 Sam. 12:14; Ezec. 36:20-23).

3. Lucrurile ce confirmă o religie adevărată (Rom. 2:25-3:8)

După ce prezintă manifestările unei religii ceremoniale și arată care sunt urmările acesteia, apostolul Pavel subliniază faptul că lucrurile exterioare au valoare numai în măsura în care este împlinită Legea și lăuntrul inimii este bun (Rom. 2:25-26).

Într-o religie adevărată, mai important decât “slova” și ceremonialul exterior este “duhul de viață”, care aduce o transformare lăuntrică (Rom. 2:27-29; Deut. 10:16; Ier. 9:25-26; Ez. 11:19-21; Ier. 31:31-34; 2 Cor. 3:5-6). De aceea creștinismul nu este o religie bazată pe dogme și ritualuri, ci o relație vie pe care cei credincioși o păstrează în Duhul, cu Dumnezeu (Col. 2:6-12; Fil. 3:1-8).

Chiar dacă cei din Israel au avut prioritate în primirea acestor binecuvântări (Rom. 3:1-2;9:4-5), necredința lor nu a zădărnicit planul lui Dumnezeu (Rom. 3:3-4; 11:28-32; 2 Tim. 2:13) și nici nu ne îndreptățește să ne asemănăm lor (Rom. 3:5-7; 6:1-2; 15-16; Tit 2:11-13), ci, dimpotrivă, trebuie să ne determine să trăim în așa fel încât să nu mai păcătuim și să scăpăm astfel de judecată și osânda lui Dumnezeu (Rom. 3:8;6:23).

Întrebări pentru discuții:

1. Care sunt lucrurile ce definesc o religie ceremonială ?
2. Ce asemănări sunt între religia iudaică și religiile tradiționale de astăzi ?
3. De ce îmbracă omul firesc o haină a religiozității ?
4. Care sunt efectele unei religii ceremoniale ?
5. De ce s-au oprit Iudeii la “slovă” și nu au acceptat o lucrare a “duhului”?
6. Ce înseamnă adevărata tăiere împrejur ?
7. Ce înseamnă să trăiești având o relație cu Dumnezeu și nu doar o religie ?

Pastor Dan Boingeanu