15 August ““ exemplul apostoliei

0
137

Fapte 8:14-25 (Efeseni 4:11-12)

Scopul lecției: Să descoperim cine sunt apostolii, care a fost misiunea ce le-a fost încredințată și exemplul pe care ni l-au lăsat ei prin mărturia vieții și prin slujire, pentru ca să le putem călca pe urme.

Contextul lecției: Denumirea de apostol (apostolos) a fost atribuită ucenicilor Domnului Isus, care, după ce au fost chemați în slujire în mod personal, L-au urmat pe Domnul în tot timpul misiunii Sale publice, au fost martori ai morții și ai învierii Domnului, primind mandatul misiunii chiar din partea Fiului lui Dumnezeu (Luca 6:12-16; 9:1-6; Ioan 20:24-29; Matei 28:16-20).

Sfânta Scriptură ne arată că slujba apostoliei a fost limitată doar la numărul celor ce L-au urmat pe Domnul Isus, deoarece după primul secol nu a mai fost posibil ca altcineva să împlinească condițiile cerute unui apostol (Fapte 1:16-26; 5:30-32; Luca 1:1-4; Efeseni 3:4-5; 1 Corinteni 9:1-2), pentru că misiunea încredințată apostolilor a fost împlinită (Efeseni 2:19-22; 1 Corinteni 3:11;1 Corinteni 12:28;Apocalipsa 21:14) iar după moartea sau martirajul apostolilor Biserica Primară nu a mai rânduit alți slujitori pentru această slujire, ci a ales prezbiteri (evangheliști, păstori, învățători) și diaconi (Efeseni 4:11; 1 Corinteni 12:28-31; 2 Timotei 4:5; Fapte 13:1-3; 14:23; Fapte 6:1-6).

Un caz diferit este cel al apostolului Pavel, care, deși nu L-a urmat pe Domnul în timpul misiunii Sale publice, a avut parte însă de o chemare personală din partea Domnului Isus(Fapte 9:15; Romani 1:15; 1 Corinteni 1:1; Galateni 1:1; 1 Timotei 2:5-7), a primit lumina Evangheliei prin revelație directă din partea Domnului (Galateni 1:15-18; Efeseni 3:1-5) și a împlinit slujirea unui apostol (1 Corinteni 9:1-3; 1 Corinteni 3:10-11 ;2 Corinteni 12:11-12; 11:5; Galateni 2:6-9).

Deși termenul de apostol (trimis) a fost folosit și după perioada apostolică, acesta a definit mai degrabă misiunea pe care trebuie s-o împlinească un credincios, nu statutul acestuia (Filipeni 2:25; 2 Corinteni 8:23; 2 Corinteni 5:20). Cu toate acestea, noi trebuie să studiem viața apostolilor și să învățăm din exemplul slujirii acestora, pentru a le urma credința (Evrei 13:7) și a continua lucrarea pe care au început-o ei (1 Corinteni 3:10-15).

Conținutul lecției: Urmărind viața și slujirea apostolilor Petru și Ioan, ale căror nume sunt pomenite cel mai frecvent în primele capitole ale cărții Faptele Apostolilor, descoperim că:

1. Apostolii sunt un exemplu prin mărturia vieții

Deși apostolii au fost oameni obișnuiți (Fapte 4:13), iar înainte de învierea Domnului Isus au avut multe eșecuri și căderi, după coborârea Duhului Sfânt viața lor s-a schimbat radical. Urmărind exemplul vieții lor descoperim că apostolii au fost plini de curaj (Fapte 2:14-15; 4:13; 5:29), plini de înțelepciune (Fapte 2:41-42; 4:19-20), plini de putere (Fapte 4:33; 5:12-13) și plini de Duhul Sfânt (Fapte 2:4; 4:8; 4:31). Mărturia schimbării din viața lor i-a ajutat pe apostoli să fie un viu exemplu pentru acei ce le urmăreau viața (Fapte 2:47; 4:13; 5:12-13; 5:31-32) și i-a îndreptățit să ceară celor ce îi ascultau să se uite la ei (să învețe de la ei) și să le urmeze exemplul (Fapte 3:4; 4:14; 21-22; 6:7; 1 Corinteni 4:16; 11:1).

2. Apostolii sunt un exemplu prin modelul slujirii

Pe lângă mărturia vieții, apostolii Domnului Isus sunt un exemplu pentru noi și prin modelul slujirii. Urmărind modul în care și-au împlinit misiunea încredințată descoperim că apostolii au slujit în părtășie (Fapte 2:14,32; 4:32-35; 5:12; 5:40-42; 8:14), au lucrat în echipă (Fapte 3:1; 4:7; 8:14) și și-au împlinit misiunea cu mare responsabilitate (Fapte 2:14-21;37-40; 4:1-9; 5:29-32; 6:1-6). Când au ajuns în Samaria, Petru și Ioan nu s-au lăsat copleșiți de resentimente (evreii nu aveau nicio legătură cu samaritenii), ci au evaluat cu maturitate stadiul trezirii spirituale, rugându-se ca samaritenii să facă un pas înainte în apropierea lor de Dumnezeu, primind Duhul Sfânt (Fapte 8:15-16).
Această practică a apostolilor, care s-au rugat și și-au pus mâinile peste samariteni ca să primească Duhul Sfânt, nu îndreptățește stăruința în rugăciune pentru primirea Duhului Sfânt și nici nu stabilește un ritual ca Duhul Sfânt să se primească prin transfer de autoritate și punerea mâinilor, ci mai degrabă este o confirmare a faptului că evanghelia a depășit o nouă graniță (Fapte 1:8) și că neamurile (păgânii) au parte de același har ca și evreii, experimentând primirea și umplerea cu Duhul Sfânt (Fapte 8:15-17; 10:44-48; 15:7-11).

3. Apostolii sunt un exemplu prin motivația lucrării

După ce a urmărit modul în care samaritenii au primit Duhul Sfânt, Simon (magul din Samaria) a considerat că poate să facă negoț cu Duhul Sfânt și să împartă acest dar contra cost. De aceea s-a oferit să-i plătească pe apostoli pentru a primi puterea de a împărți Duhul Sfânt tuturor acelora peste care își va pune mâinile (Fapte 8:18-19). Apostolii nu s-au lăsat însă ispitiți ca să facă o afacere cu lucrurile sfinte, ci au avut o atitudine categorică față de acestă ispită, evidențiind și condamnând păcatul (Fapte 8:20-21) și îndemnând la pocăință pe cel păcătos (Fapte 8:22-23). Ei au biruit ispita materialismului și au exprimat o atitudine categorică împotriva lăcomiei, fiindcă Îi slujeau Domnului Isus, având ca motivație mântuirea celor păcătoși și slăvirea lui Dumnezeu (Fapte 3:12-13; 4:8-12; 8:24-25).

Întrebări pentru discuții:

1. Cine au fost apostolii ?
2. De ce nu mai sunt apostoli și în zilele nostre ?
3. Care este înțelesul termenului de “apostol” după perioada apostolică ?
4. Ce caracteristici arată că apostolii sunt un exemplu prin mărturia vieții ?
5. Ce mărturii arată că apostolii sunt un exemplu prin modelul slujirii ?
6. Ce dovezi arată că apostolii sunt un exemplu prin motivația slujirii ?
7. De ce trebuie să punem în practică exemplul lăsat de apostoli ?

Pastor Dan Boingeanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.