Fapte 3:1-26 (Ioan 14:12-14)
Scopul lecției: Să înțelegem importanța Numelui Domnului Isus și să descoperim binecuvântările pe care le putem avea atunci când acționăm în Numele Domnului.
Contextul lecției: Atunci când a înfăptuit minunea vindecării ologului de la Templu și a explicat mulțimii cele petrecute, sau când a dat răspuns autorităților religioasedespre modul în care s-a petrecut acestă minune, apostolul Petru a folosit în repetate rânduriNumele Domnului Isus. El a folosit acest Nume nu numai ca pe un apelativ care să identifice Persoana la care făcea referire, ci mai ales ca pe o autoritate prin care a fost înfăptuită această minune (Fapte 3:6, 16; 4:10, 12).
Evreii atribuiau o mare importanță numelui unei persoane, fiindcă acesta indica nu numai identitatea acelei persoane, ci și caracterul și slujirea acesteia. Deși după semnificația sa ebraică “Isus” (Ieșua) înseamnă mântuitor, salvator, aducător de mântuire, apostolul Petru a folosit acest nume accentuând autoritatea și poziția Celui care l-a purtat (Fapte 3:12-15; Filipeni 2:9-11) și binecuvântările pe care le putem avea în Numele (meritele) Domnului (Fapte 3:18-26).
Acest fapt a fost bine înțeles de autoritățile religioasedin acea vreme, care s-au scandalizat și au luat atitudine nu atât de mult pentru faptul că un olog din naștere a fost vindecat, ci mai ales pentru faptul că această vindecare era atribuită Domnului Isus și săvârșită în Numele Lui (Fapte 4:1-2, 7, 13-18). Dacă pentru autoritățile religioase Numele Domnului Isus a fost “o piatră de poticnire și o stâncă de cădere” (1 Petru 2:8), pentru primii creștini Numele Domnului Isus a fost cel mai scump Nume, pe care L-au propovăduit, în Numele căruia au lucrat și pentru care au fost gata să moară (Luca 24:46-47; Fapte 4:12; 1 Petru 4:14; Apocalipsa 2:3).
Conținutul lecției: Studiind pasajul Scripturii care prezintă vindecarea ologului din naștere, predica apostolului Petru rostită după această minune și răspunsurile pe care apostolii le-au dat la întrebările și acuzațiile autorităților religioase, descoperim că Numele Domnului este plin de putere, deoarece:
1. În Numele Domnului Isus avem acces la Tatăl Fapte 3:1
Urmărind contextul în care a fot înfăptuită minunea vindecării ologului de la Templu, descoperim că acestă minune nu a fost un scop al slujirii apostolilor, ci mai degrabă un răspuns pe care ei l-au dat unei nevoi (Fapte 3:2), un mijloc pe care l-au folosit pentru a fi înălțat Numele Domnului Isus (Fapte 3:8) și o strategie pe care au folosit-o pentru a crea o nouă oportunitate de a vesti Evanghelia (Fapte 3:12-26).
Scopul pentru care apostolii au mers la Templu nu a fost vindecarea slăbănogului ci “rugăciunea“. Acest adevăr ne arată că primii creștini au știut să folosească oportunitatea de a se adresa Tatălui în Numele Domnului Isus (Ioan 14:12-14). De aceea, pentru ei rugăciunea a devenit un mod de viață (Fapte 1:14, 24; 2:42; 3:1; 4:24-31; 12:5..), o practică zilnică (Fapte 2:46; 3:1) și o experiență trăită individual sau în comun (Fapte 10:9; 1:14; 2:41; 3:1…).
2. În Numele Domnului Isus putem primi vindecare Fapte 3:2-11
Petru și Ioan, care se suiau la Templu ca o echipă de închinare, au format o echipă de slujire în momentul în care au văzut o nevoie. Pe treptele Templului, în fața ușii numită “Frumoasă”, ei au întâlnit un om ce avea o mare nevoie fizică (era olog din naștere ““Fapte 3:2/a), o mare nevoie materială (cerșea zilnic pentru a-și întreține viața ““ Fapte 3:2/b) și o mare nevoie spirituală (nu avea drept să intre în Templu ““ 2 Samuel 5:8) și nu putea avea părtășie cu Dumnezeu din pricina stării de păcat în care se găsea ““ Romani 3:9-10, 23).
În fața acestor nevoi, Petru și Ioan nu au rămas indiferenți, mergând înainte pe alături (Luca 10:31-32), ci s-au oprit, s-au uitat țintă la cel aflat în suferință și i-au oferit ceea ce nimeni altcineva nu-i putea oferi ““ “vindecarea” (Fapte 3:7-8). Această vindecare a fost înfăptuită în Numele Domnului Isus (Fapte 3:6), s-a petrecut îndată (Fapte 3:7-8) și a fost deplină – ologul a fost vindecat atât fizic (“îndată i s-au întărit tălpile și gleznele; dintr-o săritură a fost în picioare, și a început să umble” ““ Fapte 3:7-8 ), cât și spiritual (“a intrat cu ei în Templu, umblând, sărind și lăudând pe Dumnezeu” ““ Fapte 3:8/b).
3. În Numele Domnului Isus avem mântuirea Fapte 3:12-26
Fiindcă în urma acestei minuni mulțimea celor prezenți era pregătită să-i onoreze pe vindecători (Fapte 3:12), apostolul Petru a ținut o nouă predică prin care a explicat cele petrecute și a arătat modul în care a fost înfăptuită acestă minune, îndreptând ochii mulțimii spre Dumnezeu și spre lucrarea Domnului Isus (Fapte 3:13-16).
În predica sa, apostolul Petru nu s-a oprit însă numai la un evenimet trecut, ci, pornind de la minunea vindecării ologului din naștere, a arătat că toți cei ce-l ascultau puteau experimenta ei înșiși o minune, dobândind iertarea păcatelor (Fapte 3:19/b), mântuirea (Fapte 3:26/c; 4:12), binecuvântările pregătite de Dumnezeu (Fapte 3:25-26), vremuri de înviorare (Fapte 3:19/b) și bucuria reîntâlnirii cu Domnul Isus (Fapte 3:20-21).
Aceste binecuvântări sunt posibile fiindcă au fost promise de Dumnezeu (Fapte 3:24-25), sunt oferite în meritele Domnului Isus (Fapte 3.16;26) și au fost experimentate de cei ce au crezut (Fapte 3:16). Pot primi însă aceste promisiuni numai cei ce cred (Fapte 3:16), se pocăiesc sincer (Fapte.3:19/a), se întorc la Dumnezeu (Fapte 3:19/b) și sunt gata să asculte (Fapte 3:22-23).
Întrebări pentru discuții:
1. Cu ce scop au mers Petru și Ioan la Templu ?
2. De ce nu mai este rugăciunea o prioritate astăzi ?
3. Ce lucrări au împlinit Petru și Ioan la Templu ?
4. Ce nevoi avea bolnavul pe care l-au întâlnit Petru și Ioan pe treptele Templului ?
5. Cum au răspuns Petru și Ioan acestor nevoi ?
6. Care a fost reacția mulțimii față de acestă minune ?
7. În ce condiții puteau cei ce au ascultat predica lui Petru trăi ei înșiși o minune ?
Pastor Dan Boingeanu
