12 August ““ Contează pe ajutorul lui Dumnezeu

0
93

Hagai 2:1-9 (Neemia 2:20)

Scopul lecției: Să descoperim în ce context și-a rostit Hagai cea de-a doua predică și să învățăm care a fost scopul și conținutul acesteia, precum și modul în care acest mesaj poate fi aplicat în zilele noastre.

Conținutul lecției: Dacă prin prima predică, profetul Hagai a rostit un mesaj de deșteptare prin care i-a îndemnatpe evreii din Iuda reveniți din robia Babilon, să reînceapă lucrările de reconstrucție a templului, prin cea de-a doua predică, el a adresat un mesaj de încurajare celor ce s-au angajat în împlinirea acestor lucrări. Studiind aceasta predică, al cărei subiect este – Încrederea înDumnezeu – , descoperim:

1.  Contextul în care iudeii au fost îndemnați să se încreadă în Dumnezeu

a. Hagai a rostit a doua predică după 48 de zile de la prima predică. Prima predică a fost rostită în ziua întâi a lunii a șasea în anul al doilea al domnieiDariu (Hagai 1:1), iar a doua predicăa fost rostită în a douazeci si una zi a lunii a șaptea ( Hagai 2:1),

b. Predica a fost adresată după 26 de zile de la reînceperea lucrărilor de reconstrucție (Hagai 1:15).

c. Predica a fost adresată conducătorilor civili și religioși, precum șiîntregului popor (Hagai 2:2)

d. Predica a fost rostită în ultima zi a Sărbătorii Corturilor (Leviticul 23:33-44)

e. Predica a fost rostită într-un moment de descurajare (Ezra 3:8-13).

2.  Modul în care iudeii au fost îndemnați să se încreadă in Dumnezeu

Hagai i-a îndemnat pe iudeii angajați în reconstrucția templului să se încreadă în Dumnezeu

a. evidențiind realitatea. Pentru a evidenția realitatea, Hagai a ridicat 3 întrebări (Hagai 2:3).

b. adresând un îndemn concret ““ fii tare- (Hagai 2:4)

c.  adresând un îndemn repetat ““ a menționat numele conducătorilor și al poporului (Hagai 2:4)

d. vorbind din partea lui Dumnezeu ““ așa zice Domnul- (Hagai 2:4)

3.  Binecuvântările de care au parte cei ce se încred in Dumnezeu

Cei ce se încred în Dumnezeu au parte de :

a. prezența lui Dumnezeu (Hagai 2:4-5)

b. ajutorul lui Dumnezeu (Hagai 2:4-5)

c. resursele lui Dumnezeu (Hagai 2:6-8)

d. viitorul pregătit de Dumnezeu (Hagai 2:9)

Intrebări pentru discuții:

În ce context și-a rostit Hagai cea de-a doua predică ?
Cui i-a fost adresată această predică ?
Care a fost mesajul acestei predici ?
De ce a fost nevoie de acest mesaj de încurajare ?
În ce fel i-a încurajat Hagai pe cei ce lucrau la rezidirea templului ?
De ce a fost important ca iudeii să fie conștientizați de realitate ?
De ce binecuvântări au parte cei ce se încred în Dumnezeu ?

Pastor Dan Boingeanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.