02 August ““ Împlinește Cuvântul lui Dumnezeu

0
100

Iacov 1:19-27 (1 Tesaloniceni 2:13)

Scopul lecției: Să descoperim ce atitudine au cei credincioși față de Cuvântul Scripturii și să învățăm cum putem transpune în practică adevărurile pe care le cunoaștem.

Contextul lecției: După ce ne-a arătat, prin exemplu personal, atitudinea pe care trebuie s-o avem față de Dumnezeu, față de semeni și de circumstanțele vieții (Iacov 1:1-4), apostolul ne-a descoperit faptul că cei credincioși biruie încercările vieții ( Iacov 1:2-11) și înving ispitele celui rău (Iacov 1:12-21). În pasajul pe care îl studiem (Iacov 1:19-27), descoperim însă un alt semn ce confirmă credința adevărată. Acest semn arată atitudinea pe care o are cel credincios față de Cuvântul Scripturii.

Dacă cei necredincioși nu cred Cuvântul lui Dumnezeu, nu-l înțeleg, nu-l primesc și nu-l împlinesc, atitudinea celor credincioși este la cealaltă extremă. Aceștia ascultă Cuvântul, primesc Cuvântul, împlinesc Cuvântul, și vestesc Cuvântul lui Dumnezeu. Noi trebuie să avem această atitudine față de Cuvântul Scripturii, fiindcă acesta este Cuvântul lui Dumnezeu (1Tes. 2:13), este Adevărul (Ioan 17:17), este plin de putere (Rom. 1:16-17), este lucrător (Evrei 4:12) și este veșnic (Isaia 40:8; Mat. 5:18; 1 Petru 1:25).

Conținutul lecției:Studiind pasajul lecției biblice de astăzi descoperim că cei credincioși manifestă o atitudine corectă față de Cuvântul Scripturii atunci când:

1. Ascultă Cuvântul Scripturii Iacov 1:19-20

FiindcăDumnezeu vorbește prin Cuvântul Scripturii, prima noastră responsabilitate este să ascultăm tot ceea ce ne spune El (1 Samuel 3:4-10; Fapte 16:13-14; Fapte 17:32-34;1 Samuel 15:22-23). Iar ascultarea noastră trebuie să fie cu grăbire (“grabnic la ascultare” (Iacov 1:19-20; Romani 10:17-21),  cu dorință (“își va adânci privirile”, “va stărui” Iacov 1:25/a) și cu luare aminte (“nu ca un ascultator uituc, ci ca un împlinitor cu fapta (Iacov 1:25/b).

2. Acceptă Cuvântul Scripturii  Iacov 1:21

Îndemnul adresat de Iacov în acest verset este: “primiți cu blândețe Cuvântul sădit în voi!” (Iacov 1:21/b). De aceea cei ce au auzit Cuvântul lui Dumnezeu au datoria nu doar să-l asculte, ci să-l și accepte. Acceptarea este un act de credință și înseamnă a primi Cuvântul, a-l păstra și a-l lăsa să lucreze. Acest fapt este bine exemplificat prin pilda semănătorului (Matei 13:1-9; 18-23).  Pot primi Cuvântul Scripturii cei ce cred (Ioan 1:12;1 Tes. 2:13), cei ce au o inimă bună (au lepădat necurăția și răutatea Iacov 1:21/a; 1 Petru 2:1-4;), cei ce au o atitudine corectă (și-l însușesc cu blândețe Iacov 1:21/b; Fapte 7:51-54) și cei ce acceptă lucrarea Cuvântului (Iacov 1:21/b; Romani1:16).

3. AplicăCuvântul Scripturii  Iacov 1:22-25

După ce a vorbit despre ascultare și acceptare, imperativul folosit de Iacov este referitor la aplicarea Cuvântului (Iacov 1:22). Pentru a ne arăta cât de important este să împlinim tot ceea ce știm, Iacov ne spune că cine nu împlinește Cuvântul se autoînșeală (Iacov 1:22; Matei 7:21; Ioan 13:17; Romani 2:13), uită ce a auzit (Iacov 1:23-24; 2 Petru 1:9; Isaia 6:5; Luca 5:8; Iov 42:6; Ps. 119:93), rămâne așa cum era (Iacov 1:23-24) iar religia lui este zadarnică (Iacov 1:25-26; Marcu 7:7-13). Adevărata fericire o trăiesc doar cei ce pun în practică tot ceea ce știu (Iacov 1:25; 2 Cor. 3:18).

4. AfirmăCuvântul Scripturii Iacov 1:26-27

După ce ascultă, acceptă și aplică Cuvântul lui Dumnezeu, Iacov arată că cel credincios trebuie să afirme (vestească) Cuvântul Scripturii, care poate fi vestit prin viu grai ( Iacov 1:26), mărturia vieții (Iacov 1:26), slujirea altora (Iacov 1:27/a) și separarea față de lume (Iacov 1:27/b).

Întrebări pentru discuții:

1. Ce atitudine au cei necredincioși față de Cuvântul Scripturii ?
2. De ce trebuie să fie diferită atitudinea celor credincioși față de Cuvânt ?
3. Care sunt responsabilitățile față de Cuvântul Scripturii subliniate de Iacov?
4. Cum trebuie să ascultăm Cuvântul Scripturii?
5. Cine poate accepta Cuvântul Scripturii ?
6. De ce trebuie să aplicăm Cuvântul Scripturii ?
7. Cum putem afirma Cuvântul Scripturii ?

Pastor Dan Boingeanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.