Bartimeu

Isus trecea prin Ierihon.
si cersetorul orb, în zdrente,
de jos din colb, simti un zvon,
un ritm de pasi în largi cadente.

Isus trecea sub cer iudeu,
printre grãdini cu rodii coapte.
Iar zorii se-nãltau mereu.
Dar pentru orbul Bartimeu
era tot noapte dupã noapte…

Isus trecea încet, si-apoi
într-o solemnã fericire,
venea cu El un lung convoi,
ca o coloanã de eroi
glorificând un rege mire.

Isus trecea. si-un tremur sfânt
vibra în orb ca niciodatã.
Ciulind urechile în vânt
el prinse-n tainã un cuvânt.
si inima-ncepu sã batã.

Simti ceva ca un fluid,
ca o mireamã de zambilã.
si orbul a trigat livid:
РAi miḷ, fiul lui David,
Isuse Salvator, ai milã!

Doi-trei, pe margini, se-ncruntarã.
РHei, cersetor neobṛzat!
Ce strigi asa? Oricât e-amarã,
tu poartã-ti crucea cum ti-e dat.
Rãmâi în pace sub povarã.

Dar orbul, fãrã cãpãtâi,
strigã mai fãrã de rusine,
mai fãrã teamã ca întâi:
РAi miḷ, Doamne, si de mine!

si S-a oprit Isus acum
pãtruns de omenesca dramã.
Putea sã treacã? Nicidecum.
si orbu-aude-un glas pe drum:
– Hai, îndrãzneste, cãci te cheamã!

– Mã cheamã? Cum… Chiar El?… Isus?
РHai, nu mai ẓbovi. Te-asteapṭ.
– Pe mine chiar? Ce, altii nu-s?
Pe Bartimeu? Asa a spus?
si orbul parcã se desteaptã.
– Atuncea… tot ce-a fost… s-a dus!

si ca nebun de bucurie,
se-naltã Bartimeu în vânt.
Stã drept acum ca o fãclie.
Îsi scoate haina, o sfâsie
si-o zvârle… zvrr… zdup! … la pãmânt.

Atuncea… peste-o clipã, douã,
eu voi vedea ca orice om.
si-apoi cu mâinile-amândouã,
îmi voi zidi o casã nouã
si voi sãdi pom lângã pom…

Asa… Eu nu mai sunt un blid
zvârlit în spini la oale sparte!
Eu pot munci… Hei, la o parte!
M-asteaptã fiul lui David!…

Dar ascultati. Ca peste veac,
se-aude lin un glas ca mierea.
– O, Batimeu, ce vrei sã-ti fac?…
– Rabuni… sunt un orb sãrac.
Nu-ti cer nimic… Numai vederea…

Apoi convoiul a pornit.
Într-o vibrare fericitã,
un Nume sfânt era soptit.
si mii de pasi au nãvãlit
cãlcând pe haina zdrentuitã.

Iar haina a rãmas în drum.
Cãci nimeni mintea nu si-a pus
cu-o zdreantã bunã pentru scrum.
Iar Bartimeu mergea acum
dupã Isus…
*

si-acum Isus Mesia trece
încet si blând pe strada ta.
Multimea iarãsi Îl petrece.
Dar tu-L privesti crispat si rece?
Tu n-ai ce-I cere nici ce-I da.

Spre Solul dragostei ceresti,
cei orbi, cei surzi aleargã-n stol.
Iar tu stai “demn”, tu nu cersesti.
si, iatã, tu nu stii cã esti
sãrac si orb, si surd, si gol…

Convoiul totusi se opreste.
Stai mii de chipuri fãrã grai.
Un om aleargã si-ti sopteste:
– Isus te cheamã. Îndrãzneste!
Te-asteaptã-n drum. De ce mai stai?

– Eu nu sunt orb. Orbi sunt destui.
Nici mut. Eu spun ce am de spus.
Eu inima n-o dau oricui.
si nu cer milã nimãnui!
– Hai, vino, totusi la Isus!

РNu vreau de nimeni ṣ ascult.
Vointa mea mi-e zeu si tel.
Eu vreau plãceri. Eu vreau tumult!
Isus… e sfânt. O, chiar mai mult!
– Hai, vino totusi, vin´ la El!

Ascultã. Singur tu te minti.
Tu nu esti orb ca Bartimeu.
Tu vezi, auzi, vorbesti si simti.
Dar, vai, cu ochii tãi prea strâmti
nu-L poti vedea pe Dumnezeu!

Ascultã. Cel ce te-a chemat
nu-i doar penumbra unui gând.
E Dumnezeu ce te-a creat
e Fiul Sãu crucificat!
De ce nu vii la El plângând?

Ascultã. Nu te prinde teama?
Ai ochi. Atunci de ce nu vezi?
Nu simti ce fericire pierzi?
Te-asteaptã DUMNEZEU! Ia seama!