8 FEBRUARIE CÂND PARTENERUL TĂU NU-țI ÎMPĂRTĂȘEȘTE CREDINțA (4)

0
28

“Dacă o femele are un bărbat necredincios”
O soție înțeleaptă ascultă de Dumnezeu. Când tu cunoști lucruri pe care partenerul tău nu le cunoaște despre Dumnezeu și Cuvântul Lui, este greu să reziști tentației de a-i “demonstra știința ta”. Dar este o măiestrie pe care Dumnezeu dorește să o stăpânești. Iată două principii biblice care te vor ajuta să-l conduci, nu să-l împingi, pe soțul tău mai aproape de Dumnezeu. Mai întâi, principiul supunerii. “Tot astfel, nevestelor, fiți supuse și voi bărbaților voștri; pentru ca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câștigați fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor” (1 Petru 3:1).

Supunerea față de nevoile altuia este dificilă datorită mândriei, mai ales când știm că după Scriptură avem dreptate. Nevoia de a avea “dreptate”, totuși, îți va sabota speranțele pentru mântuirea soțului tău. Cuvintele “tot astfel” se referă la 1 Petru 2:21-25 în care Domnul Isus s-a supus nedreptății pentru a ne mântui. A te supune înseamnă să te asemeni cu Hristos. Este toto¬dată și cea mai bună metodă de a te da la o parte din calea lui Dumnezeu pentru ca El să poată lucra în partenerul tău. Al doilea principiu biblic este, principiul tăcerii; “să fie câștigați fără cuvânt”. Pentru a-ți proteja căsnicia și pentru a-ți mântui soțul, Dumnezeu te scutește de rolul de a fi purtătorul Lui de cuvânt.

Oricât de sinceră ai fi, nu-i “ține predici”. Asta include să pui Biblii, cărți și CD-uri spirituale acolo unde știi că nu le poate rata. Dacă faci așa, cu siguranță că nu te va asculta. “Dar cum altfel va primi el mesajul?” întrebi tu. “Prin purtarea nevestelor lor”¦ un duh blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu” (1 Petru 3:1-4). Încearcă metoda lui Dumnezeu!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.