-“Isus i-a răspuns: «Oricine pune mâna pe plug și se uită înapoi, nu este destoinic pentru Împărăția lui Dumnezeu.»” Luca 9.62-
Cei ce ară pământul cunosc justețea exemplului dat de Mântuitorul, că este imposibil să conduci drept un plug la capătul ogorului dacă te uiți înapoi. În mod asemănător, tot ceea ce stăpânește inima omului îl împiedică să ajungă la ținta dorită de Dumnezeu.
Găsim această învățătură în mai multe pasaje din Biblie:””¦uitând ce este în urma mea, și aruncându-mă spre ce este înainte” (Filipeni 3.13); “Niciun ostaș nu se încurcă cu treburile vieții, dacă vrea să placă celui ce l-a scris la oaste” (2 Timotei 2.4);””¦să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre”¦” (Evrei 12.1,2).
În toate împrejurările vieții, Mântuitorul este Modelul desăvârșit a ceea ce a învățat El. Isus Și-a continuat calea fără să privească înapoi:””¦pentru bucuria care-i era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea, și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu” (Evrei 12.2).
Să-L privim pe Mântuitorul ca unicul Model de viață pe cărarea vieții noastre! Să părăsim lucrurile și locurile care aparțin păcatului și să ne punem toată speranța în Domnul și Mântuitorul nostru, fără să privim înapoi!