-“Simon Petru stătea acolo, și se încălzea” (loan 18:25)-
loan scrie: “Robii și aprozii “¦ făcuseră un foc de cărbuni “¦ și se încălzeau. Petru stătea și el cu ei”¦ Ei i-au zis: “Nu cumva ești și tu unul din ucenicii Lui?” El s-a lepădat și a zis: “Nu sunt” (loan 18:18, 25). Mai devreme în acea zi, Petru își scosese sabia pentru a-L apăra pe Isus; acum se leapădă de El. Ti s-a întâmplat vreodată așa ceva? Sub presiune, șovăi. Și ce faci? Alung-o: “Toată lumea alunecă; nu e mare lucru”. Neag-o: “Să cad? Glumești? Nu eu!” Schimbă-i direcția: “Nu da vina pe mine; a fost vina lor!” Dar mai există o opțiune ““ să reacționezi cinstit.
Când Frederick cel Mare a vizitat închisoarea de la Potsdam, toti deținuții au susținut că sunt nevinovați. Doar unul a spus: “Sunt vinovat; îmi merit pedeapsa”. Când a auzit împăratul, i-a spus gardianului: “Repede, eliberati-l, până nu-i corupe pe toti ceilalți nevinovați!” Biblia spune: “Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol și descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face” (Evrei 4:13). Mărturisirea nu înseamnă numai să-l spui lui Dumnezeu ce ai făcut, El știe deja. Ci înseamnă să recunoști că e greșit și să-ti ceri iertare. Dumnezeu nu poate vindeca ce tu nu vrei să descoperi și nu poate curăța ce nu vrei să mărturisești.
Petru a stat lângă două focuri: primul foc era făcut de oameni înainte de răstignire; cel de-al doilea foc a fost făcut de învățător după învierea Lui. Lângă primul foc Petru s-a lepădat de Domnul Isus; la cel de-al doilea, el L-a recunoscut ca Domn. Dar între cele două, Petru a avut două experiențe care i-au schimbat viata: lacrimile lui și crucea lui Hristos. Când lacrimile tale de pocăință se întâlnesc cu iertarea lui Hristos, îți pierzi vina și găsești o nouă bucurie!
