4 SEPTEMBRIE – NU-TI PIERDE PACEA SUFLETULUI

0
56

-“Celui cu inima tare. Tu-i chezăsluiești pacea” (Isaia 26:3) –

Ne pierdem pacea sufletului din patru motive: 1) Încercând să-i schimbăm pe cei din viața noastră. Pe măsură ce devii mai înțelept începi să-ți dai seama că nu-i poți schimba pe ceilalți, doar Dumnezeu poate! Și El o face, când te dai la o parte și îi iubești așa cum sunt. Asta nu înseamnă sâ fii de acord cu tot ce fac ei înseamnă să îi iubești necondiționat, cerând împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu în numele lor și lăsându-L pe Dumnezeu să se ocupe de ei în felul Lui, la vremea stabilită de El și spre slava Sa. Motivul pentru care ești stresat ar putea fi faptul că tot încerci să faci ceva ““ referitor la un lucru pentru care nu poți face nimic! 2) Încercând să influențăm lucrurile când nu e vremea potrivită. “Toate își au vremea lor” (Eclesiastul 3:1).

Dacă ai crescut copii știi că una din principalele lor trăsături este nerăbdarea; nu pot aștepta nimic. Dumnezeu dorește să renunțăm la acest obicei al copilăriei, așa că ne face să așteptăm, să avem încredere și să ne maturizăm! 3) Supărându-ne că nu facem progrese suficient de repede. Îți poți încetini creșterea spirituală din neglijență, dar in ultimă instanță “noi toți”¦ suntem schimbați”¦ prin Duhul Domnului” (2 Corinteni 3:18).

Așa că învață să te bucuri de viață în timp ce Dumnezeu se ocupă de problemele tale, căci întotdeauna vei avea probleme! 4) Pretinzând tot mai mult de la noi înșine. Facem ceea ce credem că dorește Dumnezeu, fără a-L consulta referitor la ce dorește El de fapt. Când și cum dorește El să fie făcut. În consecință ne epuizăm. Care este soluția? “Celui cu inima tare, Tu-i chezășluiești pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.