„Uitând ce este în urma mea, și aruncându-mă spre ce este înainte” (Filipeni 3:13)
Inlăuntrul tău se află anumite lucruri pe care trebuie să le rezolvi dacă dorești să mergi mai departe. Toate experiențele pe care le-ai avut de la naștere până în prezent te-au ajutat la modelarea propriei tale persoane. Lucrurile care ți s-au întâmplat, bune sau rele, sunt instrumente care determină modul în care te vei comporta si vei reacționa tot restul vieții.
Pavel spune astfel: „uitând ce este în urma mea, și aruncându-mă spre ce este înainte”. Tu întrebi: „Ce trebuia Pavel să uite?” Multe! La ordinele lui Pavel, Ștefan, primul martir creștin, a fost omorât cu pietre în timp ce el privea.
Înainte de a se întâlni cu Hristos pe drumul Damascului, Pavel obișnuia să ducă la închisoare și să trimită la moarte mulți creștini. În realitate, dacă nu și-ar fi învins trecutul, el nu ar fi scris jumătate din Noul Testament si nu ar fi contribuit la întemeierea unei biserici care dăinuie de peste două milenii.
Oare Pavel a fost desăvârșit? Nici pe departe! De aceea el a spus: „NU că am și câștigat premiul sau că am și ajuns desăvârșit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât și eu am fost apucat de Hristos Isus. Fraților, eu nu cred că l-am apucat încă, dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, și aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Hristos Isus”.(v. 12-14).
Singurul loc în care trecutul poate avea viață este în memoria ta; și singura putere pe care o are asupra ta este cea pe care i-o dai tu.
Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Privește țintă la Hristos, nu la trecutul dureros.