30 Octombrie-E TIMPUL SĂ MERGI MAI DEPARTE!

0
47

îți vei uita suferințele “¦ ca “¦ niște ape care s-au scurs” (Iov 11:16)

Oricât de neagră pare situația, să nu uiți niciodată că ea trece, nu rămâne. Viața nu stă pe loc; mereu vor exista provocări. Nu le lăsa să-ți distrugă încrederea; în schimb, folosește-le ca pe niște ocazii de a crește. Odată ce ai crescut în acele domenii în care Dumnezeu consideră că ai nevoie de maturitate suplimentară, perioada în care te găsești va trece. Nimic nu ține la nesfârșit. Deși e greu să crezi în asemenea momente că “îți vei uita suferințele, și-ți vei aduce aminte de ele ca de niște ape care s-au scurs”.

Un autor scrie: “A uita nu înseamnă a deveni amnezic. Ci înseamnă să ajungi în punctul în care nefericirea e scoasă afară din memorie la fel cum veninul e îndepărtat din înțepătura unei insecte. Odată dispărut, vindecarea e inevitabilă. Amintirea va fi ca o “apă care s-a scurs”. Când apa care îți trece pe la picioare astăzi s-a scurs, nu o vei revedea niciodată”.

Kristin Armstrong spune: “Când cineva murea în vremurile Vechiului Testament, cei aflați în doliu își acopereau fața cu cenușă. Stăteau așa o anumită perioadă de timp, după care se spălau și își continuau viața. Cu cât mai sănătoasă era această practică decât ceea ce se petrece în societatea noastră? Noi ne fardăm, afișăm o figură curajoasă sau stoică și le interzicem oamenilor să-și arate compasiunea și să respecte limitele situației în care ne găsim.

Suntem atât de ocupați să ne ascundem, însă pe dinăuntru suntem acoperiți cu cenușă. Dumnezeu ne va chema să ne sculăm și să ne luminăm când slava Domnului răsare peste noi (Isaia 60:1).

Roagă-L să-ți fixeze o limită de timp și pregătește-te să-ți speli fața”. Apoi mergi mai departe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.