„Eu… te voi învăța, și-ți voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui, și voi avea privirea îndreptată asupra ta.” (Psalmul 32:8)
Înainte de-a vorbi despre ce înseamnă călăuzirea divină, să clarificăm mai întâi ce nu înseamnă ea:
1) O soluție de ultim moment. Ne gândim la călăuzirea spirituală abia când încep să apară adevăratele probleme: cu cine să mă căsătoresc, ce casă să cumpăr sau în ce să-mi investesc banii. Călăuzirea spirituală nu este o linie telefonică de urgentă! Dacă vrei să știi cât de mult dorești să cunoști voia Lui Dumnezeu, pune-ți următoarea întrebare: „De câte ori am căutat călăuzirea Lui atunci când nu m-am aflat în necaz?”
2) O soluție numai pentru cei privilegiați. In vechiul Testament, Dumnezeu a deschis gura unei măgărițe și aceasta a vorbit (Numeri 22:28). Ce s-ar fi întâmplat dacă măgărița s-ar fi umflat de mândrie și s-ar fi considerat superioară fată de celelalte patrupede?
3) Scuza de a nu face nimic. Cineva a spus că s-a hotărât să nu-si caute un loc de muncă, întrucât ar fi un semn al voii lui Dumnezeu dacă l-ar obține fără să caute. Asta înseamnă că tot ce rezultă din neimplicarea noastră este voia lui Dumnezeu? E ca si cum ai sta în mijlocul unei autostrăzi și ai zice: „Dacă nu mă calcă vreo mașină, știu că aceasta a fost voia Lui Dumnezeu. Serios? Dar Dumnezeu ți-a dat minte și înțelepciune ca să te folosești de ele.
4) O metodă de evitare a riscului. Uneori nu dorim să avem parte de călăuzire; ci ne dorim siguranță. Luarea deciziilor poate însemna ceva înfricoșător. Chiar si cea mai mică decizie le poate provoacă unora teamă. Dumnezeu vrea să dezvolte în noi o judecată dreaptă si El nu poate s-o facă dacă noi nu luăm decizii, nu ne asumăm responsabilități și nu trecem prin eșecuri. El ne vrea oameni maturi, nu roboți.
Planul Lui nu este numai să ne ajute să facem faptele potrivite, ci să devenim oameni cu un caracter frumos.
