29 Iulie – FII ÎMPĂCIUITOR!

0
48


“Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu”
(Matei 5:9)
Domnul Isus Și-a petrecut o mare parte din lucrare zdrobind bariere și construind punți. A făcut lucrul acesta prin fapte pline de dragoste, cum ar fi spălarea picioarelor celor care urmau să-L dezamăgească și să-L trădeze, luarea mesei cu un vameș pe care toți din cetate îl disprețuiau și redarea speranței unei femei păcătoase pe care societatea o condamna.

Biblia spune: “roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace” (Iacov 3:18). Cuvintele păcii sunt aidoma semințelor. Ele nu rodesc peste noapte, ci încet și pe nesimțite își fac drum spre suprafață, schimbând inimi, minți, atitudini și destine.

Doctorul Robert Oppenheimer, renumitul fizician care a conceput prima bombă atomică, a fost întrebat la un congres dacă există mijloace de apărare împotriva ei. Adresându-se unei audiențe în tăcere, el a replicat: “Da ““ pacea!” Dacă pacea poate dezamorsa o bombă atomică, gândește-te ce poate face ea în viețile celor cu care vii în contact!

Domnul Isus a spus: “Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu”. În fiecare zi te vei întâlni cu oameni speriați, disperați, singuri și nervoși, care au nevoie de cuvinte de pace. Ai așa ceva pentru ei? Solomon ne oferă trei căi prin care putem calma cearta, prin care putem potoli o situație tensionată și prin care ajungem la un rezultat mai bun:

1) Prin răbdare. “Un om iute la mânie stârnește certuri, dar cine este încet la mânie potolește neînțelegerile” (Proverbe 15:18).

2) Prin stăpânire de sine. “Cine este stăpân pe sine prețuiește mai mult decât cine cucerește cetăți” (Proverbe 16:32). 3) Prin înțelepciune, “înțelepciunea face pe om răbdător, și este o cinste pentru el să uite greșelile” (Proverbe 19:11).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.