„Voi sunteți trupul lui Hristos, și fiecare, în parte, mădularele lui”
(1 Corinteni 12:27)

Nici unul dintre noi nu poate face individual ce putem face în mod colectiv. Pavel scrie: „Voi sunteți trupul lui Hristos (Biserica), și fiecare, în parte, mădularele lui”. Însă trupul Lui a căpătat reputația unui organism care nu se comportă corect.

Cerebralii nu-i iau în seamă pe sentimentali (Studioșii îi desconsideră pe închinători). Mâinile critică genunchii. (Oamenii de acțiune îi critică pe oamenii rugăciunii.) Ochii refuză să devină parteneri ai picioarelor. (Gânditorii vizionari nu vor să lucreze cu lucrătorii stabili). Așadar, Pavel scrie: „Ochiul nu poate zice mâinii: „N-am trebuință de tine”; nici capul nu poate zice picioarelor: „N-am trebuință de voi” (v. 21).

Mega bisericile au nevoie de bisericile mai mici. Liberalii au nevoie de conservatori. Pastorul are nevoie de misionari. Cooperarea este mai mult decât o idee bună; e o poruncă biblică. „Căutați să păstrați unirea Duhului, prin legătura păcii” (Efeseni 4:3).

Când lucrăm împreună în unitate, Biblia spune că „Domnul dă binecuvântarea” peste noi (vezi Psalmul 133:1-3). Noi nu am fost chemați să ne comparăm unii cu alții, să concurăm, să ne plângem sau să ne criticăm.

Nu, am fost chemați să ne completăm unii pe alții! Domnul Isus a spus: „dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri. Căci acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor” (Matei 18:19-20).

Ce promisiune uimitoare. Când trăim în unitate, Domnul Isus observă, se arată, ne ascultă și răspunde rugăciunilor noastre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.