„Slujiți-vă unii altora în dragoste”. (Galateni 5:13)
Biblia spune: „slujiți-vă unii altora în dragoste”. Cu alte cuvinte, scapă de atitudinea că ceilalți îți sunt datori și dezvoltă-ți gândirea unuia care le este dator celorlalți. Unii dintre noi cred așa:
1) Un loc de muncă de-o viață, plătit cum trebuie și un plan de pensie garantat la vârsta de șaizeci si cinci de ani ni se cuvine prin simplul fapt că ne-am născut.
2) Promovarea e numai o chestiune de timp.
3) Patruzeci de ore pe săptămână e programul maxim pe care îl poate îndura un angajat.
4) Ultima oră din programul de lucru al fiecărei zile este menită să facă tranziția spre casă mai ușoară.
5) Pauza de zece minute pentru cafea ar trebui să dureze cel puțin o jumătate de oră.
6.)Pauza de prânz de o jumătate de oră ar trebui să dureze cel puțin o oră și jumătate.
7) O împărțire egală a profiturilor companiei se cuvine fiecărui angajat, indiferent de contribuția sa.
Care este, la urma urmelor, sursa îndreptățirii noastre? O parte din ea se regăsește chiar în mijlocul cuvântului îndreptățire: „drept”. Noi credem că oamenii ne sunt „datori” în virtutea titlului pe care îl deținem vizavi de viețile lor: mamă, fiică, frate, soție, soț, prieten, donator, pastor, angajat, șef, etc. Noi tratăm acest titlu că și cum ar fi un act de proprietate care ne dă dreptul la toate beneficiile la care ne așteptăm.
Viața, însă, nu funcționează în felul acesta! Când fiul risipitor a plecat de acasă și a ajuns la cocina porcilor, Biblia spune: „roșcovele…nu i le da nimeni” (Luca 15:16). Umilit și pălmuit de realitate, el a ajuns dispus să lucreze în sectorul slujitorilor de la casa tatălui său. Din fericire, tatăl său îl iubea și l-a ajutat să se pună din nou pe picioare.
Ideea este că viața nu-ți datorează nimic altceva decât ocazia de a învăța, de a lucra asiduu, de a crește și de a te sacrifica pentru a ajunge acolo unde dorești să fii.
