“Îndeamnă pe bogații veacului acestuia să nu se îngâmfe și să nu-și pună nădejdea în niște bogății nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belșug, ca să ne bucurăm de ele.” 1 Timotei 6.17
Un bun credincios își câștiga pâinea pentru el și familia sa, muncind din greu la spargerea pietrelor. Proprietarul unei mari moșii a trecut într-o zi pe lângă el și au intrat în vorbă. “Astăzi am isprăvit de arat și semănat. Toată valea cât se vede, e a mea.
Și ogoarele de cealaltă parte tot ale mele sunt. Uite și pădurea de colo, de pe coastă, tot a mea este.” ““ “Dar cerul de deasupra ei?” a întrebat pietrarul. Proprietarul a strâns din umeri. “Acesta este al meu”, a spus omul credincios privind cu o mai mare bucurie într-acolo decât privea bogatul la holdele sale.
Bogatului i se potrivesc cuvintele poetului:
Cât ai trăit, ai strâns și-ai strâns
Cum strânge de pe crengi furtuna
Și-acum te uiți cu suflet gol
Că toate câte ți le-ai strâns
Te lasă una câte una.
Ai vrut în lumea de noroi
Să-ți faci un rai ““ ce cutezanță! ““
Și-acum dai totul înapoi
Și pleci de-aici cu pumnii goi,
Iar unde pleci tu n-ai nicio speranță.
