” Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecaruia dintre voi sa nuaiba despre sine o parere mai înalta decât se cuvine; ci sa aiba simtiri cumpatate despre sine, potrivit cu masura de credinta, pecare a împartit-o Dumnezeu fiecaruia.” Rom.12:3
Un tânar a venit la Domnul Isus si I-a adresat o mare întrebare, începând cu cuvintele :” Bunule Învatator!” Auzindu-i felul de adresare, cred ca Domnul Isus a fost mult mai precaut atunci când i-a dat raspunsul, pentruca tânarul folosise cea mai potrivita afirmatie pentru ca sa flateze pe cineva.
Marea problema a acestui tânar se vede însa nu numai din felul adresarii, ci si din întrebarea propriu-zisa: “Ce bine sa fac, ca samostenesc viata vesnica?” Urmarind cu atentie întrebarea acestui tânar, putem observa ca intentia lui nu era de a trai în asa fel ca saplaca lui Dumnezeu, sau pentru a creste spiritual urmând adevarul. Ci el era interesat numai sa vada ce îi mai trebuie, sau ce îi mai lipseste pentru ca sa-si asigure viata vesnica prin eforturi personale.
De ce ma numesti “Bun?” l-a întrebat Domnul. Numai Dumnezeu este “Bun!” Faptul ca tânarul în loc de raspuns a fost întâmpinat cu o întrebare, ar fi trebuit sa-l atentioneze, ca dorinta lui este inadecvata, iar pretentiile lui sunt prea îndraznete.
Daca nici chiar Domnul Isus nu se poate numi pe Sine, “Bun”, cum poate el sa-si asume aceasta pretentie! Pentru a-l proba însa Domnul Isus îi adreseaza o noua întrebare:” Cunosti poruncile: sa nu preacurvesti, sa nu ucizi, sa nu furi, sa nu faci o marturisire mincinoasa, sa nu înseli, sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta?”
Învatatorule; nu numai ca le stiu, dar pe toate acestea le-am pazit cugrija din tineretea mea, fara sa fi calcat vreuna dintre ele, a raspuns tânarul.
Acest raspuns ne face sa credem ca acest tânar ar fi trebuit sa aiba o aureola de sfânt! Oare sa nu fi mintit niciodata? Nici sa nu fiî nselat pe nimeni? Chiar sa nu fi furat nici un mar pe când era copil? Declaratia pe care tânarul a facut-o ne arata ca acesta se iubea asa de mult încât era mândru de sine, fiind încrezator ca poate reusi în orice lucru si sa-si asigure chiar si viata vesnica.
Si astazi întâlnim oameni care pretind ca au atins perfectiunea. Ca si crestini trebuie însa sa avemmare grija ca nu cumva sa avem o parere mai înalta despre noi decât se cuvine.
Rugaciune: Doamne Dumnezeule; ajuta-ma sa-mi recunosc nevrednicia si sa ma smeresc înaintea Ta, pentru ca la vremea potrivita, Tu sa ma înalti.Amin.
In consecinta, smerenia inseamna sa nu ai o parare mai inalta despre sine, decat se cuvine, potrivit cu masura de credinta pe care a turnat-o Dumnezeu fiecarui om in parte.
Domnul Isus s-a uitat tinta la acest om bogat si – spune Biblia – l-a iubit!???????
Masura de credinta???? este la latitudinea noastra sa cunoastem acest lucru?