-“Pe cine zice celui râu: “Tu ești bun!” îl blastama popoarele” (Proverbe 24:24)-
Ai mințit vreodată pentru a apăra reputația cuiva drag? Sau ai acoperit vreodată pe cineva? Sau te-ai grăbit să “ajuți” fără să fii rugat? Nu vorbim aici de fapte de compasiune în care ajuÂtorul este necesar, ci vorbim despre “împuternicire” care este o formă distrugătoare de ajutor. Este normal să dorești să protejezi pe cineva drag de consecințele dureroase ale faptelor lor. Dar scutindu-l de responsabilitate ajungi să te simți mânios și victimă deoarece ai făcut ceva ce nu doreai să faci; ceva ce nu era în responsabilitatea ta. Biblia spune că este o greșeală să-i spui celui vinovat: “Ești nevinovat”. Dacă îl salvezi mereu, lungești valea prin care trebuie să treacă pentru a ajunge întreg în cealaltă parte. Pavel a spus: “O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” (Romani 7:24).
Uneori oamenii trebuie să ajungă în starea de “nenoroÂcire” înainte să fie conștienți de nevoia lor, la fel cum fiul risipitor a ajuns la fund înainte să deÂvină serios cu problema păcatului său. Iar tatăl lui a lăsat să se întâmple așa. Dragostea se numește dificilă dintr-un motiv! “Și-a venit în fire și a zis:””¦ eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu, și-i voi zice: Tată, am păcătuit” (Luca 15:17-18). Când treci linia ce desparte dragostea de scutirea de responsabilitate, rănești persoana pe care încerci s-o ajuți prin faptul că-i sugerezi că nu este în stare să suporte adevărul sau să-și învețe lecția. Așa că dă-te la o parte și încredințează persoana iubită în mâinile lui Dumnezeu. El o iubește chiar mai mult decât tine.
