“Te laud că sunt o făptură așa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale” (Psalmul 139:14)
Așadar, cum ar trebui să înțelegi rolul înfățișării tale fizice?
1) Cu mulțumire. Mulțumește-I lui Dumnezeu pentru că te-a creat o persoană unică. Tu nu ești rezultatul unei genetici întâmplătoare. Tu ești “încercarea singulară” și autentică, concepută de Dumnezeu pentru a umple un loc pe care nimeni altcineva nu-l poate umple. El este Cel ce te face să fii ceea ce ești! “Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai țesut în pântecele mamei mele” (Psalmul 139:13).
“Te laud că sunt o făptură așa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale”. Tu nu provii dintr-o linie de asamblare la fel ca produsele făcute să aparțină unui lot. Nu, tu ai primit amprenta detaliată și individualizată a Arhitectului Divin. Psalmistul a spus: “Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, țesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului” (Psalmul 139:15). Asta înseamnă atenție la cel mai înalt nivel, nu-i așa? Deci, adu-I mulțumiri lui Dumnezeu!
2) Cu înțelegere. Descoperă scopul lui Dumnezeu pentru viața ta. Tu nu ai fost conceput să-i impresionezi pe alții sau să cauți aprobarea lor. în ochii lui Dumnezeu înfățișarea ta nu este măsura valorii tale. “Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbește ochii, dar Domnul se uită la inimă” (1 Samuel 16:7). începe să te vezi așa cum te vede Dumnezeu. La urma urmelor, părerea Lui este singura care contează. într-adevăr, “pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său” (Romani 8:29).
Bucură-te! Dumnezeu nu va termina lucrarea începută în tine până nu te face să fii exact ca Isus!