24 Mai Ajutorul orfanilor (2)

0
69


“El este Tatăl orfanilor, Apărătorul văduvelor, El, Dumnezeu”¦”
Psalmul 68.5

Medicul mai dădu câteva sfaturi femeii în vârstă, apoi părăsi camera văduvei. Înainta încet spre casă și gânditor. O întrebare apăsa pe inima sa: Ce se va întâmpla cu băiețelul? Ajuns acasă, toți ascultară cu atenție cele spuse de tatăl. În ochii mamei se aflau lacrimi. În ea se trezi un gând pe care îl aduse în liniște, în rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Copilul cel mare întrerupse liniștea și întrebă dacă băiețelul nu poate fi adus la ei acasă. Soțul își privi soția. Gândeau și ei același lucru. Apoi soția zise:

““ Vreau să iau grija de pe inima sărmanei mame chiar acum. Cu toate greutățile noastre, sub acoperișul casei noastre mai are loc un copil.
Bolnava tocmai se trezise dintr-o ațipeală scurtă, când ușa se deschise și spre mirarea ei intrară medicul cu soția lui. Muribunda află că băiețelul va găsi un loc în familia medicului. Peste fața palidă a muribundei se răspândi o lumină strălucitoare și zise: “Dumnezeu a făcut totul bine. El să vă răsplătească pentru ce ați făcut. Lăsați-mă să-l mai privesc o dată în lumea aceasta!” Câteva ore mai târziu, femeia adormi în pace, căci Tatăl orfanilor Se îngrijise de copilul ei. Nu îl va mai vedea în lumea aceasta, dar Dumnezeu a găsit o cale, ca să îl vadă în locul pregătit de El, acolo unde nu mai există durere și despărțire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.