-“Enoh “¦ primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu” (Evrei 11:5) –
În filmul Cool Runnings, echipa jamaicană de bob este atât de disperată să câștige medalia olimpică încât sunt convinși că eforturile lor sunt zadarnice dacă vor sfârși fără ea. Toată pregătirea, bucuria și evoluția pentru care s-au devotat sunt uitate în fața unei bucăți de metal atârnate pe o panglică. Antrenorul lor este un om de 180 de kg care a câștigat medalia la bob în urmă cu 20 de ani și care de atunci a fost un ratat. El le spune: “dacă nu vă doriți suficient medalia de aur, nu sunteți vrednici de ea”.
Domnul Isus a vorbit mult despre răsplată. Dar urmărirea răsplății ne poate răni când alergăm după ea din motive greșite. Un trofeu nu este realizarea însăși ““ nu înseamnă cunoștințele pe care le-am dobândit, mușchii pe care ni i-am antrenat sau curajul pe care ni l-am dezvoltat. Este doar un simbol al realizării. Este o validare externă a valorii noastre. În cel mai bun caz, trofeele din vitrină sunt mici semne de aducere aminte, ceva care să ne facă mulțumitori pentru trecut și să ne păstreze motivația pentru viitor. În cel mai rău caz, vitrina cu trofee devine un altar, un instruÂment care ne dă o imagine falsă despre noi.Trofeele ne aduc plăceri de o clipă care pot crea dependență, dar plăcerea dispare totdeauna. În cartea Apocalipsa îi vedem pe cei 24 de bătrâni care “aruncau cununile înaintea scaunului de domnie, și ziceau: “Vrednic ești Doamne și Dumnezeul nostru”¦” (Apocalipda 4:10-11). Când îi dai toată slava lui Dumnezeu, realizările tale îți aduc bucurie, dar când încerci să iei tu gloria, trofeele își pierd luciul, pălesc și devin poveri. Să ne uităm la Enoh: trofeul lui cel din urmă a fost “plăcut lui Dumnezeu”.
