„Dumnezeu … cheamă lucrurile care nu sunt, ca și cum ar fi” (Romani 4:17)

Dumnezeu vede lucrurile pe care oamenii nu le văd și vorbește despre ele ca și cum ele ar exista deja. „Dumnezeu … cheamă lucrurile care nu sunt, ca și cum ar fi”. Din moment ce am fost creați după chipul Său, și noi trebuie să facem la fel. Cu alte cuvinte, trebuie să începem să gândim creativ.

Directorul de film Frank Capra a spus: „O presimțire înseamnă creativitatea care încearcă să-ți spună ceva”. Deci, dacă faci parte dintr-o biserică sau dintr-o companie care ridică mereu obstacole în calea eficienței, îngrădește originalitatea și pune frână impulsului, a venit vremea să spui lucrurilor pe nume. Dacă nimeni nu te ascultă, e timpul să te rogi și să-l întrebi pe Dumnezeu dacă te afli în locul potrivit.

Orânduirile nu se produc peste noapte, ele sunt create de cei ce trăiesc si lucrează în cadrul lor. Oamenii, sistemele si politicile fie ațâță focul creativității, fie îl sting. Alexandru cel Mare l-a vizitat odată pe celebrul profesor Diogehe și l-a întrebat dacă poate face ceva pentru el. Diogene a răspuns: „Doar să nu-mi stai în lumină”.

Unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poți face pentru o persoană creativă este să nu-i stai în drum! Michelangelo, Rembrandt și Leonardo da Vinci au folosit cel mai bun echipament și au parcurs distante extraordinare pentru ă găsi cele mai bune materiale, vopsele, pensule și pânze. Și ar face-o la fel și astăzi! însă nu te aștepta ca schimbarea să apară cu ușurință.

Liderii nesiguri au tendința de a penaliza onestitatea și se simt amenințați de creativitate, mai ales când aceasta sugerează că există o modalitate mai bună de a face lucrurile. Dar i-o datorezi lui Dumnezeu, ți-o datorezi ție și celor cu care lucrezi să dai tot ce ai tu mai bun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.