” Va las pacea , va dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o da lumea . Sa nu vi se tulbure inima , nici sa nu se înspaimânte.” Ioan 14:27
James Moore a povestit o întâmplare deosebita pe care a trait-o în copilarie. Pe când avea numai 5 ani , a mers s-o viziteze pe bunica sa ce locuia în apropiere. În seara aceleiasi zile pe când se pregatea sa se întoarca acasa s-a stârnit o furtuna puternica. Îngrijorata de aceasta situatie bunica sa l-a întrebat : “Cum o sa mai ajungi acasa James, pe-o astfel de vreme ?” Pentru ca nu stia ce s-ai raspunda, James se uitat tinta la bunica lui , ridicând usor din umeri.
În acele momente însa, usa casei bunicii s-a deschis, iar tatal lui James a aparut în prag. ” Tata a venit sa ma duca acasa !” a raspuns atunci baiatul plin de bucurie.
Afara, furtuna se întetise si mai tare. Ploaia cadea fara contenire , iar tunetele si fulgerele parca nu se mai opreau. Pentru ca se înoptase deja, atmosfera era si mai înfricosatoare. Tatal lui James care era îmbracat cu o pelerina de ploaie ce-i atârna pâna în pamânt l-a luat însa de umeri fe fiul sau si când erau gata sa paraseasca casa bunicii i-a zis :” Fiule vino aici ;” si l-a acoperit cu pelerina.
“Chiar daca vântul sufla cu putere si ploua necontenit , iar de sub pelerina nu putem sa vad nimic, atunci când am iesit afara nu mi-a fost frica !” a povestit James mai târziu ; pentru ca stiam ca tatal meu poate sa vada unde mergem. Mie nu-mi ramasese decât sa ma încred deplin, sa ramân sub pelerina si sa merg înspre acolo unde el ma conduce.Pasind în acest fel , când tatal si-a desfacut pelerina numai dupa cîteva minute, eram deja acasa!
Când trecem prin furtunile vietii, daca ne vom încrede deplin în Domnul si-L vom urma cu credinciosie, El ne va acoperi cu mantaua dragostei Lui. Si chiar daca uneori nu stim unde mergem, atunci când ochii nostri se vor deschide , vom constata ca am ajuns acasa.
Rug. Doamne Dumnezeule ; Îti multumesc ca în mijlocul furtunii gasesc o pace deplina în Tine si mergând pe urmele Tale , ajung todeauna acasa. Amin
