2 DECEMBRIE ““ AI GRIJĂ CE SPUI (1)

0
87


– “Buzele celui neprihănit știu să vorbească lucruri plăcute”
(Proverbe 10:32)-

Limba ta poate fi o sursă de mari binecuvântări, deoarece ea le oferă oamenilor două lucruri de care au nevoie. Primul, le oferă înțelepciune. “Gura celui neprihănit scoate înțelepciune”¦ Buzele celui neprihănit știu să vorbească lucruri plăcute” (v. 31-32). Pavel i-a spus lui Timotei: “ce-ai auzit de la mine, în fata multor martori, încredințează la oameni de încredere” (2 Timotei 2:2). Transmite ceea ce te-a învățat Dumnezeu unor oameni care au nevoie de călăuzire și care însetează după cunoaștere. Nu fi insistent, dar nu fi nici timid; împărtășește-le ceea ce ti-a împărtășit Dumnezeu. Dacă îi dai unui om flămând un pește, el va supraviețui o zi; dacă îl înveți să pescuiască el va trăi o viată întreagă. Al doilea, limba ta poate oferi corectare. Nimănui nu-i place să fie mustrat. Dar dacă “ia aminte la învățăturile care duc la viată, locuiește în mijlocul înțelepților. Cel ce leapădă certarea își disprețuiește sufletul, dar cel ce ascultă mustrarea capătă pricepere. Frica de Domnul este școala înțelepciunii, și smerenia merge înaintea slavei” (Proverbe 15:31-33).

Nimănui nu-i place să fie respins din cauză că a spus adevărul, dar “rănile făcute de un prieten dovedesc credincioșia lui” (Proverbe 27:6). Trei principii se aplică aici. Primul, spune adevărul având la bază prietenia. Dacă nu ești prieten, lasă adevărul pe seama unuia care este. Trebuie să-ti câștigi acest drept. Al doilea, spunerea adevărului nu este un “permis de vânătoare”. Unui prieten adevărat îi pasă de sentimentele celorlalți și spune adevărul în dragoste (Efeseni 4:15). Al treilea, aprecierea va veni ““ dar fii pregătit, poate se amână! “Cine mustră pe alții, găsește mai multă bunăvoință pe urmă, decât cel cu limba lingușitoare” (Proverbe 28:23).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.