“Lucrurile ascunse sunt ale Domnului” (Deuteronom 29:29)
Pierderile din viață ne fac să suferim și să jelim. Cancerul ne poate lua o mamă tânără sau un tată. Divorțul poate lovi fericitul tău cămin. Ruina financiară îți devastează toate planurile. Un copil ajunge la închisoare, este ucis sau se sinucide. Astfel de momente ridică întrebări la care este greu, dacă nu chiar imposibil să dai un răspuns. Noi analizăm împrejurările la nesfârșit. Speculăm detaliÂile, căutând indicii care ar putea avea un anume sens și care ne ajută să suportăm mai ușor. Întoarcem reflectorul spre noi înșine, spre alții, spre Dumnezeu, întrebându-ne ce s-ar fi putut face altfel ca să fi împiedicat lucrul acesta. Ne întoarcem spre prieteni, spre credincioși și spre pastor penÂtru a auzi ceea ce par a fi “banalități religioase” și încercări nereușite de a ne micșora durerea. Când răspunsurile par să nu apară, iar cerul tace, ce este de făcut?
lată două versete care te pot ajuta în astfel de momente:
1) “Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre” (Deuteronom 29:29). Când este vorba de înțelegerea lucrurilor, noi avem un teritoriu, iar Dumnezeu altul. Iar al nostru este limitat de ceea ce El hotărăște să ne descopere. în acel moment, “încrede-te în Domnul din toată inima ta, și nu te bizui pe înțelepÂciunea ta!” (Proverbe 3:5);
2) “Știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28). Poate Dumnezeu îți va da o explicație, poate nu. Dar El este “Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă, începutul și Sfârșitul” (Apocalipsa 22:13) ceea ce înseamnă că El are un plan și El lucrează pentru binele nostru și pentru slava Sa. Așa că încrede-te în El!