” Isus le-a zis:”Lumina mai este putina vreme în mijlocul vostru. Umblati ca unii cari aveti lumina, ca sa nu va cuprinda întunericul: cine umbla în întuneric, nu stie unde merge.Câta vreme aveti lumina printre voi, credeti în lumina, ca sa fiti fii ai luminii.” Ioan 12:35-36
Jucatorul de baseball Orel Herohiser a povestit în autobiografia sa, ca momentul crucial al carierei sale sportive, l-a reprezentat o discutie pe care a avut-o cu managerul sau Tommy Laorda. Acesta l-a chemat într-o zi la biroul sau, si chiar înainte ca Orel sa se aseze, a început sa tipe strigându-i : “Nu crezi deloc în potentialul tau!. Esti capabil sa joci în prima liga si esuezi în cele mai simple momente de joc. De ce te porti asa de gingas cu adversarii tai? Fii mai agresiv; fii pe teren ca un buldog!”
De astazi îti voi spune “buldogul”; a concluzionat managerul, iar sub acest nume sa faci în asa fel încât sa-i sperii de moarte pe adversarii tai! Daca nu vei proceda astfel, vei fi concediat, pierzând orice sansa de-a mai juca baseball.
Începând din acea zi, Orel a fost cu adevarat un alt jucator, ajungând unul dintre cei mai apreciati aruncatori din liga americana. Cearta pe care a primit-o de la managerul sau, pe care el a numit-o “Predica din biroul managerului” si-a atins scopul.
Potrivit acestei experiente, putem spune ca pentru a avea reusita în împlinirea responsabilitatilor vietii, trebuie sa dobândim o atitudine corecta fata de noi însine. Sa nu uitam niciodata ca prin credinta în jertfa Domnului Isus, am capatat statutul de Copii ai lui Dumnezeu, iar în aceasta pozitie de fii ai Regelui Suprem, trebuie sa traim cu demnitate, lucrând cu multa îndrazneala si dedicare.
Rugaciune: Doamne Dumnezeule; pentru ca mi-ai oferit harul sa fiu ceea ce n-am meritat, ajuta-ma sa traiesc ca un copil al Tau, umblând în lumina. Amin.