18 Iulie – ECHILIBRU ÎN VIATĂ (2)

0
34

– “Seamănă cu valul mării, tulburat și împins de vânt încoace și încolo” (lacov 1:6) –

lată încă doi factori de echilibru în viață. Primul, supunerea. Eu-I nostru vrea mereu sâ “facă după capul lui”, pentru satisfacerea scopurilor și a plăcerilor proprii. Rezultatul este împietrirea inimii ““ o rezistență periculoasă față de Dumnezeu. Deci Cuvântul Lui spune: “îndemnați-vă unii pe alții în fiecare zi “¦ pentru ca nici unul din voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului” (Evrei 3:13).

Asemenea unui lac ce îngheață treptat iarna, voința noastră devine încetul cu încetul mai rigidă, distrugând sensibilitatea noastră spirituală. Influența blândă a Duhului nu ne mai mișcă; ajungem să ne mulțumim și să ne găsim justificare în propriile noastre fapte, în propriile noastre îngăduințe. Nu e greșit să ai o voință proprie, iar Dumnezeu nu ne va “vindeca” și nu ne va “scăpa” de ea. Dar El dorește să ne alinieze voința la voința Lui. Un cal bun de curse trebuie să aibă voință pentru a câștiga, dar voința lui trebuie să se supună directivelor călărețului, altfel victoria va fi imposibilă. “Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu disprețuiești o inimă zdrobită și mâhnită” (Psalmul 51:17). Al doilea factor, jertfa de sine. Filosofia lumii este “ia și păstrează tot ce poți”! Puține lucruri ne sabotează pacea și stabilitatea mai mult decât această filozofie. “Ai grijă de tine însuți” nu este un principiu al împărăției. “Oricine va vrea să-și scape viața, o va pierde; dar oricine își va pierde viața pentru Mine, o va câștiga” (Matei 16:25).

Psihologii spun că stăpânirea și posedarea lucrurilor și a oamenilor, ne fac anxioși, posesivi, cu dorința de a controla și devenind persoane cu care e greu să trăiești. De aceea Domnul Isus a spus: “Oricine va căuta să-și scape viața, o va pierde; și oricine o va pierde, o va găsi” (Luca 17:33). Ai încercat orice altceva ““ acum încearcă să te dăruiești pe deplin lui Dumnezeu!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.