„Fiule, fii înțelept, și înveselește-mi inima” (Proverbe 27:11)

Adolescenții au o expresie pe care le place s-o folosească pentru a-și manipula părinții: „Nu ai încredere în mine!” Așa că începem să dăm înapoi. „Nu dragul meu, nu înseamnă că nu am încredere în tine când ieși cu prietenii sau când conduci mașina, ci că …” după care rămânem fără cuvinte. Suntem în defensivă si discuția se încheie aici.

In realitate, noi avem încredere în copiii noștri în anumite privințe, dar nu și în altele. Nu este vorba de oferta totul sau nimic. De exemplul mulți dintre noi suntem autorizați să facem plăți din conturile companiei unde lucrăm. Dar nu ni se dă tot carnetul de cecuri! Așadar, să nu ne mai lăsăm înșelați de copiii noștri și să afirmăm cu tărie că încrederea se câștigă în etape – o parte acum si o altă parte mai târziu.

Cineva a spus: „Uneori copiii noștri sunt așa de experți în a ne manipula încât ne fac să credem că am crescut niște sfinți, iar alteori se comportă in așa fel că ne întrebăm dacă nu cumva au fost schimbați la naștere”. Serios acum, există perioade în care toți părinții simt așa. Dar la un moment dat, trebuie să le dai libertate si să începi să ai încredere în ei.

lată două lucruri importante despre încredere: în primul rând ea trebuie să fie potrivită vârstei.Ar trebui să-ți asumi riscul numai pentru ceea ce poate fi gestionat în condiții de siguranță. Al doilea, încrederea trebuie câștigată.

Erma Bombeck a glumit că nu va cheltui 2000 de dolari pentru a îndrepta dinții unui copil care nu a zâmbit niciodată. Ceea ce se petrece în sufletul copilului tău explică mult din ceea ce se vede în exterior. Liniștește-te, vor veni și zile mai bune!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.