17 IANUARIE DUMNEZEU SI BANII (2)

0
39

-“Cinstește pe Domnul cu averile tale, și cu cele dintâi roade din tot venitul tău” (Proverbe 3:9) –

Pentru a trăi după principiile lui Dumnezeu și pentru a fi binecuvântat financiar, trebuie să nu uiți trei lucruri. Primul, nu uita că Dumnezeu are totul. Poate contul din bancă este pe numele tău, dar nu-ți fă idei greșite: “Totul vine de la Tine, și din mâna Ta primim ce-ți aducem” (1 Cronici 29:14). Adevărul este că tu ești executorul testamentului lui Dumnezeu. Deci, când El îți zice să dăruiești o anumită sumă, nu spune: “mă mai gândesc și Te anunț”. Și nu încerca să te târguiești, căci la sfârșitul fiecărei fapte de ascultare te așteaptă o binecuvântare. “De veți voi și veți asculta, veți mânca cele mai bune roade ale țării” (Isaia 1:19).

Al doilea lucru, nu uita că Dumnezeu este sursa. Nu ai nimic fără ca Dumnezeu să-ți fi dat: “orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor” (Iacov 1:17). Este bine să te bucuri de banii tăi, să-i investești și să-i împărți atâta vreme cât te încrezi numai în “Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belșug, ca să ne bucurăm de ele” (1 Timotei

Al treilea lucru, nu uita că orice decizie de a dărui este o decizie spirituală. Carnetul tău de cecuri reflectă prioritățile tale. Ce spune al tău? Când vine vorba de dărnicie, creștinii din Macedonia au făcut-o cum trebuie: “au dat de bună voie, după puterea lor, și chiar peste pute­rile lor “¦ s-au dat mai întâi pe ei înșiși Domnului, și apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu” (2 Corinteni 8:3-5). Când îi dai lui Dumnezeu inima ta, nu ți se va părea greu să-l dăruiești orice altceva.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.