– “Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.” Ioan 14.27 –
În ce împrejurare se găseau ucenicii când Domnul le-a spus: “Să nu vi se tulbure inima”? Domnul mergea la moarte. Venise ceasul să plece din lumea aceasta. Își terminase lucrarea. Cum se vor purta oamenii cu El? Îl vor batjocori, Îl vor bate cu biciul, Îl vor face să sufere, Îl vor disprețui, Îl vor răstigni. În loc să Se tulbure, Isus, deși mergea la moarte, Și-a încurajat ucenicii.
Domnul a fost nevoit să-i îmbărbăteze și să-i facă să se uite nu la împrejurările morții Lui, ci la ceea ce era dincolo de această moarte, adică la bucuria care-i stătea înainte și care-i va da putere să treacă biruitor prin moarte. Domnul le-a îndreptat privirile spre casa Tatălui ceresc, spre casa cu temelii tari a cărui Arhitect și Ziditor este Însuși Dumnezeu. Așadar, Domnul Isus le-a vorbit preaiubiților Săi despre două lucruri strâns legate între ele: credință și casa Tatălui.
Într-o lume instabilă avem nevoie să auzim mereu glasul Mântuitorului: “Să nu vi se tulbure inima!” Aceasta aduce liniște în toate furtunile vieții noastre. Fără liniștea credinței nu putem înainta prin greutățile vieții zilnice. Numai prezența Mântuitorului în viața noastră ne dăruiește liniștea după care suspinăm deseori.
