“”Pocaiti-va”, le-a zis Petru, “si fiecare din voi sa fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea pacatelor voastre; apoi veti primi darul Sfîntului Duh. Caci fagaduinta aceasta este pentru voi, pentru copiii vostri, si pentru toti cei ce sînt departe acum, în oricît de mare numar îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” Si, cu multe alte cuvinte, marturisea, îi îndemna, si zicea: “Mîntuiti-va din mijlocul acestui neam ticalos.”” Faptele Apostolilor 2: 38-40
Apostolul Petru este un foarte bun reprezentant a ceea ce însemna frica. În noaptea de dinaintea crucificarii Domnului Isus Hristos, el a ajuns foarte înspaimîntat numai la gîndul ca ar fi putut fi asociat cu Isus”¦de aceea s-a lepadat de Domnul de trei ori!
Cu toate acestea, urmarind prima predica a lui Petru din cartea Faptele Apostolilor capitolul 2, observam o schimbare radicala care a avut loc în viata apostolului. El a ajuns să fie plin de curaj, plin de putere si de tarie.
Aceleasi atribute care l-au caracterizat pe Petru, ar trebui sa ne dea si noua putere pentru a-L împartasi pe Domnul Isus celor din jurul nostru.
În primul rînd, atunci cînd apostolul Petru împartasea Evanghelia lui Hristos pentru cei din jur, el se bizuia pe puterea Duhului Sfînt, si nu pe abilitatile sale oratorice sau pe propria putere de persuasiune. S-a concentrat mai întâi asupra inimii si apoi asupra mintii.
În al doilea rînd, este important sa observam ca atunci cînd vorbea oamenilor, apostolul Petru era practic. Era cu picioarele pe pamînt si vorbea despre lucrurile care se întîmplau chiar în acea vreme. Datorita acestui fapt el a reusit sa faca din mesajulEvangheliei un raspuns practic pentru nevoile de fiecare zi ale celor ce-l ascultau .
În al treilea rînd, Petru predica Evanghelia aplicînd-o în mod personal. Mergea si vorbea oamenilor chiar în locul unde ei se gaseau, spunîndu-le ca Isus este Domnul lor.
În ultimul rînd, atunci cînd vorbea despre Isus Hristos, Petru era foarte convingator. Cu o pasiune deosebita, el spunea tuturor ca trebuie sa se pocaiasca si sa-L primeasca prin credinta pe Domnul Isus în viata lor. De aceea foarte multi oameni care l-au ascultat au fost miscati de aceste marturii ale apostolului, au vazut lucrarea pe care Duhul Sfînt o facea prin el si au primit mîntuirea.
În aceasta zi ma rog ca privind la exemplul lui Petru, Dumnezeu sa te ajute sa-ti dai seama depotentialul cu care ai fost înzestrat si sa descoperi cum poate Duhul Sfînt sa lucrezesi prin tine, pentru a schimba viata celor din jurul tau.
NOI TREBUIE SA DAM DOVADA DE ACELASI CURAJ, ACEEASI PUTERE SI TARIE DE CARE A DAT PETRU DOVADA, ATUNCI CÎND LE VORBEA CELORLALTI DESPRE DOMNUL ISUS HRISTOS!
“L?ud?ro?enia si încrederea în sine a lui Petru a trebuit s? fie distruse înainte de a fi preg?tit pentru Rusalii. G?sim aceste adev?ruri în toat? Scriptura.
Ar fi periculos ca Dumnezeu s? ofere putere unui om care nu a trecut prin încerc?ri. Aceasta ar fi similar cu înmânarea unui pumnal unui copil de 6 luni sau cu mânuirea a 20,000 vol?i far? izola?ie corespunz?toare. Dumnezeu este foarte atent. El nu confer? puterea Duhului S?u acelora al c?ror “sine” este înc? intact.”