Ascunde-te lângă pârâul Cherit.
(1 Împărați 17:3)
Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să învețe valoarea părții ascunse a vieții. Omul care urmează să slujească într-o poziție înaltă înaintea altora trebuie totodată să ia o poziție smerită înaintea Dumnezeului său. Să nu fim surprinși dacă Dumnezeu ne spune câteodată: “Copile drag, ai avut destul din acest pas grăbit, din această agitație și publicitate. Acum vreau să mergi și să te ascunzi ““ “ascunde-te lângă pârâul Cherit” de boală, de necazuri, sau într-un loc de solitudine totală, din care mulțimile au plecat”. Și fericit este omul care poate să-I răspundă Domnului: “Voia Ta este și a mea. De aceea alerg să mă ascund în Tine. «Aș vrea să locuiesc pe vecie în cortul Tău: să alerg la adăpostul aripilor Tale» (Psalmul 61:4)”.
Orice suflet neprihănit care dorește să exercite o mare influență asupra altora, trebuie mai întâi să-și câștige puterea dintr-un “pârâu Cherit” ascuns. Dobândirea puterii spirituale este imposibilă dacă nu ne ascundem de alții și de noi înșine lângă un pârâu adânc din care putem sorbi puterea eternului Dumnezeu. Fie ca viețile noastre să fie asemenea vegetației seculare care a absorbit puterea din strălucirea soarelui și acum dă înapoi energie după ce a devenit cărbune.
Lancelot Andrews, un episcop al bisericii engleze și unul din traducătorii Bibliei King James din 1611, a experimentat “pârâul lui Cherit”, în care petrecea cinci ore în fiecare zi în rugăciune și devoțiune față de Dumnezeu. John Welsh, un contemporan al lui Andrews, și un presbiterian care a fost închis pentru credința lui de către James al VI-lea al Scoției, avea și el “pârâul” lui. El considera ziua irosită dacă nu petrecea opt până la zece ore singur în comuniune cu Dumnezeu. “Pârâul” lui David Brainerd erau pădurile Americii de Nord pe când slujea ca misionar pionier printre indienii americani în secolul al XVIII-lea. Și Christmas Evans, un predicator de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, a avut lungile și singuraticele lui călătorii pe dealurile țării Galilor.
Privind înapoi la epoca binecuvântată din care începem să datăm secolele, vedem că sunt multe “pârâuri” remarcabile. Insula Patmos, singurătatea închisorilor romane, deșertul Arabiei, și dealurile și văile Palestinei sunt toate la fel de memorabile ca acelea experimentate de oamenii care au format lumea noastră modernă.
Domnul nostru Însuși a trăit lângă “pârâul Său Cherit” în Nazaret, în pustiul Iudeii, în mijlocul măslinilor din Betania, și în singurătatea cetății din Gadara. Deci nici unul dintre noi nu este scutit de o experiență a “pârâului”, în care sunetul vocilor umane este înlocuit de apele tăcerii care curg din tronul lui Dumnezeu, și în care gustăm dulceața și sorbim puterea unei vieți “ascunse cu Hristos în Dumnezeu” (Coloseni 3:3). din Ilie, de F. B. Meyer
Intr-adevar, extraordinara incurajare…avem cu totii nevoie de aceste momente de “oxigenare spirituala” in fiecare zi, la fel cum avem nevoie de oxigen/ aer. Domnul sa ne pastreze mereu in minte& inima aceasta imagine care explica atat de clar nevoia(si nu a Lui in special) de a ne intalni cu EL…