“Bea și voi da de băut și cămilelor tale” (Geneza 24:46)
Când slujitorul lui Avraam a ajuns în cetatea Nahor, o tânără pe nume Rebeca s-a oferit să-i dea apă să bea. După ce a terminat de băut, Rebeca a spus: “Voi da de băut și cămilelor tale”. Ni se spune că “s-a grăbit” să-și golească vadra în jgheab și a alergat la fântână.
Lucrurile par a fi destul de neînsemnate la prima vedere dar să citim printre rânduri: un galon de apă are cam trei litri și jumătate. O cămilă însetată poate să bea până la treizeci de galoane de apă și acolo se aflau zece cămile. Socotește.
Rebeca scoate trei sute de galoane de apă pentru un necunoscut. Ea face tot ce s-ar aștepta cineva de la ea ““ și ceva în plus. Acesta a fost un moment esențial în viața ei. Datorită slujirii ei, Rebeca a devenit soția lui Isaac și parte a unei istorii sacre. Până în ziua de azi, numele ei este amintit și onorat de oamenii credinței. Rebeca nu știa tot ce i se punea înainte în acea zi.
Ea nu s-a oferit să scoată trei sute de galoane de apă pentru că știa care îi va fi răsplata. A fost pur și simplu o exprimare a inimii ei. Rebeca a dovedit adevărul Scripturii: “Leneșul dorește mult, și totuși, n-are nimic, dar cei harnici se satură” (Proverbe 13:4).
De unde ne-a venit nouă ideea că e greșit să dăruim așteptând ceva în schimb sau să slujim așteptând o răsplată? Cu siguranță că nu din Biblie! De unele răsplătiri vom avea parte în această viață, de altele în viața viitoare. Dar “știți că fiecare “¦ va primi răsplată de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut” (Efeseni 6:8).
