“Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul că DumÂnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El.” 1 loan 4.9
Când mergea la sala de înot, un om avea obiceiul să meargă mai întâi la apă și să-și introducă doar degetul cel mare în apă. Apoi mergea la cea mai înaltă trambulină și sărea în apă.
Când a fost întrebat de ce face astfel, a povestit: Cred că este o problemă de obișnuință, dar mai există un moÂtiv. Cu câțiva ani în urmă eram profesor de înot. ActiviÂtatea mea consta în a învăța pe niște bărbați înotul și scufundarea. Într-o noapte n-am putut dormi și m-am decis să merg la sala de înot, de la care aveam o cheie, pentru a înota puțin. Nu am aprins lumina, cunoșteam perfect încăperea, iar prin acoperișul de sticlă, luna lumiÂna totul.
Când am stat pe trambulină, am observat umbra corpului meu pe zidul din față. Prin brațele întinse, siÂlueta mea forma o cruce impresionantă. În loc să sar, am rămas pe loc și am admirat imaginea. În timp ce stăteam acolo nemișcat, mi-am adus aminte de crucea lui Hristos și de însemnătatea ei. Nu eram creștin, dar ca și copil înÂvățasem o cântare ale cărei cuvinte mi-au venit atunci în minte:
“El a murit, pentru ca noi să putem trăi,
EI a murit, pentru a ne salva.
Ne îndreptăm veseli spre cer,
salvați prin sângele Său prețios.”
