” ..un singur lucru trebuieste. Maria si-a ales partea cea buna , care nu i se va lua.” Luca 10:42
Marta era o harnica ! Toata ziua, ea alerga ca o furnicuta. V-o puteti imagina cum îsi punea sortul si de dimineata pâna seara târziu : spala vase , stergea praful si curata hainele, având grija ca fiecare lucru sa fie la locul lui.
Sora ei Maria, era însa mai romantica. În timp ce Marta alerga sa puna totul în ordine, Maria s-a asezat la picioarele Mântuitorului si-L asculta. N-a mai avut prilejul sa-L ascute pe Domnul stând atât de apropae de El, de aceea îi sorbea cuvintele.
Pentru ca toate lucrurile sa fie gata la timp si pregatite ca pentru Cel mai de vaza musafir ce le trecuse pragul, Marta astepta însa ca si sora ei s-o ajute , facându-si partea ei din treburile casei. Timpul trecea asa de repede si pâna la ora mesei mai erau înca multe lucruri de facut : legumele trebuiau fierte, fructele trebuiau spalate iar tacâmurile trebuiau aranjate !
Desi o iubea pe sora ei , de data aceasta Maria întrecuse masura. Într-o zi în care aveau musafiri, aceasta a lasat-o sa lucreze de una singura ! De aceea Marta s-a plâns Mântuitorului spunând : ” Doamne nu-Ti pasa ca soru-mea m-a lasat sa slujesc singura ” ? Spune-i sa vina si sa ma ajute !”
Cu siguranta ca Domnul Isus a privit la Marta ,zâmbind de situatia creata. Desi earau asa de diferite , El le-a apreciat pe cele doua surori în aceiasi masura. De aceea îmi place sa cred ca a dojenit-o pe Marta ,nu pentru ca era la bucatarie, ci pentru ca era nemultumita de slujirea pe care o împlinea, era invidioasa pe sora ei si-a avut o ordine gresita a prioritatilor.
Pentru ca nu cumva sa fii si tu dojenit de Domnul Isus , rezerva-ti putin timp la începutul fiecarei zilei, sa stai la picioarele Domnului si sa-L asculti în ceea ce El are sa-ti spuna.
Rug. Doamne Dumnezeule; ajuta-ma sa Te pretuiesc mai mult decât orice si sa caut mai întâi prezenta Ta , pentru ca apoi toate celelalte lucruri sa le pot împlini într-o ordine corecta. Amin