“Când eram copil”¦ când m-am făcut om mare” (1 Corinteni 13:11)
Te întrebi uneori dacă copilul tău adolescent va ajunge vreodată la maturitate? Bine ai venit în cea mai grea perioadă din calitatea de părinte! Adolescentul poate trece de la optimism la pesimism, de la entuziasm la plictiseală, de la încredere la îndoială, de la fericire la disperare, de la sociabilitate la singurătate, de la liniște la neliniște, de la cooperare la împotrivire ““ cât ai clipi!
Și când îl întrebi: “Ce s-a întâmplat?” el îți spune: “Nimic” sau “Nu știu”. Și adevărul este că ei chiar nu știu! Bombardat de schimbările biochimice, copilul navighează între lumea copilăriei și cea a oamenilor mari, având nevoie de înțelegerea și de răbdarea ta. Pentru ei, odiseea adolescenței poate părea înspăimântătoare, jenantă și derutantă.
Copiii știu rolurile și regulile din lumea lor, adulți din a lor. Ne așteptăm la copii să se comporte ca niște copii, iar adulții ca niște adulți. Dar adolescenți au trăsături din ambele lumi și cu toate acestea, nu aparțin nici uneia. Când sunt pe modul copil, li se interzice să fie copilăroși. “Nu mai crești odată?” întrebăm noi. Când sunt pe modul adult, li se neagă privilegiile adulților. “Normal că nu poți”¦ ești doar un copil!”
Lumea adulților și lumea copiilor sunt locuri relativ deosebite, stabile și previzibile. Dar nu este la fel pe tărâmul încețoșat al adolescenților. Ei alternează între două lumi, niciodată siguri dacă sunt în car sau în căruță, adulți sau copii. Așa că ei gravitează înspre membrii anturajului care le împărtășesc experiențele, dar care nu le înțeleg. De ce anume au ei nevoie? De părinți care îi înțeleg și care îi asigură:
“Când eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc” și tu vei face la fel”.
