“Dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri” (2 Cronici 7:14)
Îți poți imagina situația în care prezența lui Dumnezeu este atât de reală în timpul serviciului de duminică dimineața încât pastorul nu mai predică, corul și cântăreții nu mai cântă și diaconii nu-și mai pot îndeplini îndatoririle? Așa s-a întâmplat în Templul lui Solomon. Să observăm elementele care au acționat acolo în acea zi:
1) Ei și-au mărturisit păcatele. John Owen a spus: “Cel ce se gândește puțin la păcat nu a avut niciodată gânduri mărețe despre Dumnezeu”. Ceea ce nu te tulbură nicăieri altundeva te va tulbura profund în prezența lui Dumnezeu. Ce anume? Politică lipsită de principii, plăcere fără conștiință, reputație fără caracter și cunoaștere fără convingere.
2) Ei s-au smerit. Biblia spune: “Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriți” (Iacov 4:6). Smerenia înseamnă să spui: “Doamne, nu am nimic care să nu fie de la Tine. Și tot ce voi avea vreodată vine de la Tine”.
3) Ei s-au ruaat: nu rugăciuni formale, poetice, ci rugăciuni de pocăință rostite din inimă, lată cum a răspuns Dumnezeu: “dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, și va căuta Fața Mea, și se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, și-i voi tămădui țara. Ochii Mei vor fi deschiși de acum, și urechile Mele vor fi cu luare aminte la rugăciunea făcută în locul acesta” (2 Cronici 7:14-15).
4) Ei au adus jertfă. Oamenii au adus 22000 de boi și 120000 de oi, cea mai mare jertfă consemnată vreodată în Biblie (2 Cronici 7:5)
De ce? Pentru că atunci când îți deschizi mâna spre Dumnezeu, El își deschide mâna spre tine. Dar iată un lucru important: mâna lui Dumnezeu este mai mare!
