12 Octombrie – TURNURA VIEțII

0
73

– “Lasă-mă “¦ să strâng spice de pe câmpul aceluia înaintea căruia voi căpăta trecere” (Rut 2:2)-

Viața lui Rut a luat o nouă turnură când a devenit văduvă, când a fost ruinată și părăsită. Cum?

În primul rând: Alegându-și mentorul potrivit. Ea i-a spus lui Naomi: “încotro vei merge tu voi merge și eu” (Rut 1:16).

Faptul că Naomi era evreică, iar Rut făcea parte dintre neamuri sau faptul că Rut era tânără, iar Naomi era mai în vârstă, nu a opnt-o deloc pe Rut. Când Dumnezeu dorește să te pună la încercare, El va aduce o persoană în viața ta cu experiențe și păreri diferite.

Naomi reprezenta ochii și urechile lui Rut într-o lume pe care nu o cunoștea; era tutorele și călăuza ei în purtarea lui Rut către destin. Dumnezeu ridică lideri care au soluții pentru problemele de astăzi. Dacă speri să fii chemat la datorie, recunoaște-i pe cei pe care-i trimite El să te pregătească. Fie că vin să te înveselească, să te mângâie, să-ți dea sfaturi sau să te mustre, nu uita cuvintele Domnului Isus: “cine primește pe acela pe care-l trimit Eu, pe Mine Mă primește” (loan 13:20).

În al doilea rând: Alegându-și ogorul potrivit. Rut a spus: “Lasă-mă “¦ să strâng spice de pe câmpul aceluia înaintea căruia voi căpăta trecere”. Situația era dificilă în Moab, dar bună în Betleem. Așa că Rut a părăsit confortul lucrurilor familiare, a mers prin credință și nu numai că a reușit să supraviețuiască, dar și să sporească.

În cele din urmă s-a căsătorit cu Boaz, proprietarul ogorului și a ajuns parte a familiei regelui David și a Domnului Isus Hristos. Ce spui de o așa turnură? Planul lui Dumnezeu pentru viitor implică legătura cu persoanele potrivite și faptul de a te afla în ogorul potrivit. Așa că cere-l să te călăuzească.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.