12 Iulie -CÂND SE INSTALEAZĂ CONFLICTUL (1)

0
37

“Să nu fie ceartă între mine și tine” (Geneza 13:8)

Conflictul dintre Avraam și Lot ne învață principii importante pentru familiile noastre. Lot a trăit în pace în casa unchiului său. Avraam l-a luat cu el în călătoria credinței, când deodată s-a iscat o ceartă. Și pentru că de obicei conflictele scot la lumină adevăratul caracter, Lot și-a dat “arama pe față”. Pentru că turmele lor deveneau prea mari pentru a împărți aceleași pășuni, Avraam a sugerat să-și împartă terenul între ei, oferindu-i lui Lot posibilitatea de a alege primul.

Lot “și-a ales [pentru sine ““ n.tr.j” (Geneza 13:11) cel mai bun pământ, lăsând restul unchiului său. Lot s-a mutat în Sodoma, cetatea cea bogată și păcătoasă; Avraam a ridicat un altar Domnului. Aceleași gene ““ valori complet diferite! Așadar:

1) Gândeste-te la circumstanțe. Avraam era omul ales de Dumnezeu și primul patriarh al lui Israel. Dumnezeu i-a promis o țară, i-a promis că va fi tatăl multor neamuri, i-a promis binecuvântare și protecție. Și mai presus de toate acestea, Dumnezeu a promis că în el “toate familiile pământului vor fi binecuvântate” (Geneza 12:3). în termenii practici, ai zilelor noastre, Avraam a fost partenerul și acționarul majoritar al afacerii de familie. El a dat dovadă de dragoste și de generozitate față de nepotul lui, și a prețuit relația lor în detrimentul intereselor personale. Avraam merita considerație și respect din partea nepotului său. Dar Lot nu i-a oferit niciodată așa ceva.

2) Gândeste-te la importantă. De dragul familiei, Avraam a ales “să nu-și exercite puterea posturii sale” sau “să bată monedă” pe drepturile lui sau “să arate cine e șeful”. El a dovedit că doar Dumnezeu este cel ce ne apără și ne reabilitează! Nici măcar nu ar trebui să încercăm să ne apărăm singuri.

Avraam a ales harul în locul legii, smerenia în locul mândriei, renunțarea de sine în locul drepturilor, mila în locul dreptății, dragostea în locul poftei și caracterul în locul opiniei populare. Gândește-te la asta!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.