11 Octombrie – AI AJUNS LA FUNDUL SACULUI?

0
33

“Voi turna ape peste pământul însetat” (Isaia 44:3)

Julie Coleman scrie: “Mă îndreptam spre o conferință a scriitorilor în Philadelphia, când mi-am dat seama că trebuie să mă opresc să alimentez mașina. De obicei am grijă unde opresc, dar în timp ce conduceam pe șoseaua goală, începeam să fiu disperată.

Mă voi împotmoli la 100 de grade și nu aveam nici măcar o sticlă cu apă. Am condus mai mulți kilometri până ce am ajuns la o mică intersecție. Patru case “¦ și o stație de combustibil! Arăta de parcă puteai să-i spui “Benzinăria lui Ion Paragină”. Probabil în orice altă împrejurare aș fi strâmbat din nas în privința acestei benzinării.

Dar în acel moment, era cel mai bun lucru pe care îl văzusem vreodată! Ciudat cum împrejurările prin care trecem ne pot dicta sentimentele!” Fugind de dușmanii săi, David s-a rugat: “Îmi suspină sufletul după Tine, ca un pământ uscat”¦ Arată-mi calea pe care trebuie să umblu” (Psalmul 143:6-8).

Ar fi fost diferită rugăciunea lui dacă David ar fi trăit în lux înconjurat de servitori? Faptul că nu știa de unde va face rost de mâncarea pentru următoarea masă și că dormea în aer liber în fiecare noapte i-a schimbat perspectiva. Când ne merge bine în viață, devenim încrezători în noi și uităm de Dumnezeu. Spiritual vorbind, ne lipsește entuziasmul, până când o scânteie îl reaprinde. Dacă rezervorul mașinii tale e gol, a cui este vina?

Stația de benzină nu s-a mutat! Tu ai ales să conduci fără să te oprești! Când ești lipsit de entuziasm, ajungi să-i rănești pe cei mai apropiați și apoi te confrunți cu vinovăția ce se instalează în urma izbucnirii. Dumnezeu a spus: “Voi turna ape peste pământul însetat”.

Așa că astăzi ia-ți Biblia și realimentează-ți sufletul!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.