11 Mai

0
39


” Fratilor, nu vreau sa nu stiti ca parintii nostri toti au fost sub nor, toti au trecut prin mare, toti au fost botezati în nor si în mare, pentru Moise; toti au mancat aceeasi mâncare duhovniceasca, si toti au baut aceeasi bautura duhovniceasca, pentru ca beau dintr-o stânca duhovniceasca ce venea dupa ei; si stânca era Hristos.” I Corinteni 10:1-4

În timpul unui servici divin, un pastor s-a adresat membrilor bisericii sale spunându-le: “frati si surori; daca veti face întocmai ceea ce v-am spus, atunci va va rasari în suflet o stea stralucitoare si mergând acasa veti gasi o scrisoare de apreciere trimisa chiar de Dumnezeu!”

Tot ce dorea acel pastor pentru cei din biserica sa, era sa-i determine sa respecte un set de norme si reguli pe care el le stabilise.

Numai ca adevarata credinta nu se rezuma numai la a face cutare lucru sau a nu face cutare lucru, sau a imita pe cineva care pretinde ca-L urmeaza pe Hristos. Adevarata credinta nu-i imitatie ci experienta!

Adevaratii credinciosi sunt cei ce pastreaza o legatura a duhului cu Hristos si traiesc o viata noua nu numai prin pastrarea unor noi reguli de conduita si viata, ci prin experimentarea puterii si-a prezentei Duhului Sfânt.

Însusi Domnul Isus a spus: “ferice de cei cu inima curata, caci ei vor vedea pe Dumnezeu!” Când vorbeste despre o inima curata Domnul Isus are în atentie nu numai starea spirituala a acelui suflet, ci si relatiile si slujirea pe care acea persoana le poate stabili în curatie.

Daca cei a caror inima este întinata exprima aceasta stare, iubind pacatul si unitatea cu cei ce savârsesc faradelegea, cei a caror inima a fost schimbata, iubesc sfintenia si partasia cu Dumnezeu si cu cei ce-L urmeaza.

Noul Testament nu ne cheama numai sa-L imitam pe Hristos, ci sa ne supunem total viata Celui ce a dovedit ca este Unica Autoritate. Cei ce-si fixeaza ca scop al vietii doar sa-l imite pe Hristos, privesc pe Domnul Isus vazându-L numai ca “Om Desavârsit”.

Cei care au ales însa sa-si supuna total viata Fiului lui Dumnezeu, privesc spre Domnul Isus, vazându-L ca “Domn si Mântuitor”.

Crezul crestin afirma ca Isus este “Domn” nu numai exemplu.

Rugaciune: Doamne Isuse; ajuta-ma mai întâi sa Te recunosc ca Domn si Mântuitor al vietii mele, si da-mi putere apoi sa Te urmez, calcând pe urmele Tale. Amin.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.