10 Martie-CERE-I LUI DUMNEZEU UN MUNTE (3)

0
64


„losua a binecuvântat pe Caleb … și i-a dat ca moștenire Hebronul”
(losua 14:13)

Când Rich Stearns s-a logodit, logodnica lui a dorit să comande un serviciu de masă din porțelan. Dar el i-a spus: „Câtă vreme sunt în lume copii care mor de foame, noi nu vom deține porțelan, cristal sau argint”. Rich era înzestrat cu remarcabile daruri de lider. Adora gândirea strategică, munca în echipă și acțiunile misionare.

Douăzeci de ani mai târziu, e[ a devenit directorul executiv al companiei Lenox, cel mai mare producător de porțelanuri din America. într-o zi, a primit un telefon de la World Vision, prin care a fost rugat să se implice în activitățile lor. Așa că Rich a plecat în Rakia, Uganda, zona considerată punctul zero al pandemiei SIDA.

În acel sat, el a locuit într-o colibă de stuf împreună cu un băiat de treisprezece ani, pe nume Richard. Un morman de pietre lângă ușa de la intrare marca locul unde fusese îngropat tatăl băiatului, care murise de SIDA. Un alt morman marca locul unde era îngropată mama lui, care murise și ea de SIDA.

Rich a discutat o vreme cu băiatul – care era acum capul familiei și care încerca să-și crească cei doi frați mai mici – și la un moment dat l-a întrebat: „Ai o Biblie?” Băiatul a spus: „Da” și s-a dus în camera alăturată aducând singura carte care se găsea la ei în casă. „Știi să citești?” l-a întrebat Rich, la care chipul lui Richard s-a luminat. „îmi place să citesc Evanghelia lui loan pentru că acolo spune că Isus iubește copiii” a spus băiatul.

Adânc mișcat, Rich Stearns a renunțat la serviciul, la casa și la funcția sa și i-a cerut lui Dumnezeu să-i mai dea un munte. Dacă nu ai făcut-o încă, cere-i lui Dumnezeu un munte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.