“Și dacă de acolo vei căuta pe Domnul, Dumnezeul tău, Îl vei găsi dacă-L vei căuta din toată inima ta și din tot sufletul tău.” Deut.4:29
Privind atitudinea față de adevăr, oamenii din zilele noastre se împart în două categorii: oameni care nu știu, dar care caută să cunoască adevărul, și oameni care deși nu știu adevărul, nici nu vor să-l găsească.
Ce fel de căutător ești tu? Chiar dorești cu adevărat să găsești adevărul?
Dacă ai un sâmbure de dorință de a-L căuta pe Dumnezeu, de a-L urma pe El și de a-L cunoaște cu adevărat, atunci El ți se va descoperi. Iar dacă vei răspunde corect față de fărâma de cunoaștere pe care o ai, Dumnezeu îți va da mai multă lumină.
Potrivit Sfintelor Scripturi, eu cred că atunci când o persoană dorește să-L cunoască pe Dumnezeu, de fapt ar trebui să-L cunoască pe Domnul Isus. Iar dacă este nevoie, Dumnezeu va mișca cerurile și pământul pentru a aduce acea persoană la cunoștința adevărului.
Dacă vei căuta lumina cu sinceritate și onestitate, Dumnezeu îți promite că o vei găsi. Totul este așa de simplu!
Dacă în această zi cauți cu adevărat o lumină care să-ți lumineze viața, în mijlocul întunericului în care trăiești, aș dori să te întreb: care este răspunsul tău față de lumina descoperită deja de Dumnezeu prin Hristos?
Potrivit Sfintelor Scripturi, pot să te asigur că atunci când l-ai găsit pe Hristos, căutarea ta pentru adevăr s-a încheiat, fiindcă El este Adevărul!
Lasă în această zi ca întunericul din viața ta să fie schimbat în lumină, printr-o încredere deplină în Hristos!
DACĂ VEI CĂUTA CU SINCERITATE LUMINA CARE SE GĂSEȘTE ÎN HRISTOS, CU SIGURANțĂ O VEI GĂSI!